Ce se întâmplă atunci când într-o ţărişoară ca a noastră politica se face după ureche, de către oameni nepregătiţi, gonind de dimineaţă până seara după mărirea averilor şi aşa făcute peste noapte, oameni care deşi au adunat destul cât să trăiască şi urmaşii urmaşilor lor fără a munci, acum au devenit avizi de putere? Păi, ce să se întâmple, exact ce s-a întâmplat zilele trecute cu premierul României, Victor Ponta, acuzat de DNA de fals în înscrisuri, complicitate la evaziune fiscală şi spălare de bani. Şi toate astea de pe vremea când era un avocat care lucra, printre altele, cu Dan Şova, de la care primea bani cu care şi-a cumpărat omul nişte apartamente. Acum, Klaus Iohannis i-a cerut demisia, întrucât legea nu îi permite suspendarea lui Victor Ponta decât dacă acesta este urmărit penal pentru fapte comise în timpul mandatului său, ceea ce nu se poate întâmpla decât dacă cei din Camera Deputaţilor îşi dau avizul pentru începerea urmăririi penale în cazul faptelor de conflict de interese din timpul mandatului său. Or, cum parlamentarii nu au de gând să-şi dea acest aviz, uite că Ponta îi dă cu tifla preşedintelui României şi îi spune că nu are de gând să-şi dea demisia şi că va contesta decizia procurorului care se ocupă de cazul său pentru a-şi demonstra nevinovăţia. Între timp, fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, îl ”sfătuieşte” prieteneşte pe Victoraş să plece acum din funcţia pe care o ocupă pentru a nu face mai mult rău românilor decât a făcut până acum. Nu de alta, dar credibilitatea guvernului României poate fi afectată pe mai mult timp decât credem noi, cu asemenea miniştri, parlamentari şi premieri pe care i-am tot avut din 1990 încoace. Nu înţeleg totuşi, de ce se leagă acum DNA de fapte comise (sau poate nu) de Victor Ponta prin 2008. Aşa cum avem DNA, de ce nu avem un organ care să cerceteze candidaţii la un fotoliu de prim ministru, parlamentar sau chiar preşedinte, să le scotocească activitatea de până la accederea la o asemenea funcţie şi să spună un da sau un nu hotărât. Bine că se găsesc unii să scormonească activitatea unuia sau altuia abia după ce aceştia şi-au făcut plinul la buzunare. Şi asta doar pentru că românul aşa a fost învăţat, să alerge după avere, să calce pe cadavre pentru a ajunge într-o funcţie de unde să poată suge ceva avere, nepăsându-i că mai devreme sau mai târziu va trebui să dea socoteală pentru faptele lui. Că doar suntem un popor latin şi ne ghidăm în viaţă după dictonul ”carpe diem”, adică trăieşte clipa. Să sperăm că de pe băncile facultăţilor care se ocupă de educarea viitorilor politicieni vor ieşi altfel de conducători pentru destinele românilor, să sperăm că odată şi odată ne vor conduce şi oameni cinstiţi.
