A trecut un sfert de secol de când am scăpat de comunism, dar fantomele tovarăşilor ne urmăresc şi astăzi. Autorităţile locale nu vor să se lepede şi pace de vechile metehne. O procederă relativ simplă, cum este deszăpezirea, se dovedeşte pentru noi, gălăţenii, mai complicată decât trimiterea unei rachete în spaţiu. În principiu, e vorba de planificare şi de puţină organizare la îndepărtarea zăpezii de pe străzi. Ei bine, nu suntem capabili să facem nici măcar atât şi cred că asta spune totul. Autorităţile sunt mereu luate pe nepregătite, iar când vine vorba să se apuce efectiv de treabă, mai bine se descurcă gălăţenii cu lopeţile, decât ei cu utilajele. Să nu fii capabil la 10 zile de la prima zăpadă să îndepărtezi măcar zăpada şi gheaţa de pe arterele principale şi secundare este grav şi intră deja în sfera penalului, la ceea ce se numeşte neglijenţă în serviciu. Oricine s-a aventurat zilele acestea pe străzile secundare, a constatat că este o adevărată probă de măiestrie la volan să scape cu maşina întreagă şi să nu lovească pe cineva, din cauza dâmburilor de gheaţă formate pe carosabil. Cred că este deja prea mult, iar autorităţile locale, în frunte cu primarul, trebuie să se implice la modul serios, ca să redea circulaţiei arterele din oraş.
Nici cei de la Electrica nu strălucesc la capitolul competenţă. La sfârşitul săptămânii trecute, un cartier din Galaţi a rămas fără electricitate ore bune, în condiţiile în care afară erau -10 grade Celsius. Dacă era vorba de neplata facturii, nu cred că venea cineva mai repede decât reprezentanţii companiei de electricitate să taie curentul. Explicaţia ar fi că lumea consumă mult curent electric cu caloriferele, aerotermele şi centralele de apartament. Scenariul se repetă vara, când, v-aţi prins, consumul de curent sare, din nou, peste limita normală, din cauza folosirii aparatelor de aer condiţionat. Explicaţii sunt cu duiumul, nu şi soluţii. Când e vorba să se investească măcar o parte din căruţa de bani încasată lunar de la populaţie în achiziţionarea unor transformatoare mai puternice şi mai performante, băieţii fac doi paşi înapoi. Şi pentru ca tacâmul să fie perfect, nici măcar nu poţi vorbi cu cineva de la Deranjamente, pentru că telefonul sună fără să răspundă nimeni, însă, în schimb, poţi lăsa un mesaj. La ce nervi aveau oamenii după câteva ore de stat în frig, vă las să ghiciţi ce mesaje au transmis la Electrica...
Dacă tot vorbim de explicaţii, există una simplă pentru ceea ce se întâmplă. Dacă am avea mai puţin incompetenţi numiţi pe criterii politice, de cumetrie sau interese în funcţii de conducere, o problemă relativ simplă, cum este deszăpezirea, ar fi făcută bine. Cum nu ne învăţăm niciodată minte, până nu ne cade acoperişul în cap, cred că va mai trece multă apă pe Dunăre, până când vom reuşi să facem bine şi nişte lucruri simple.