Răsplată în Absurdistan

Pe meleagurile Absurdistanului totul este pe dos, depăşind limita iraţionalului. Regula se aplică tuturor - de la mic la mare, de la deştept la tolomac, de la bogat la sărac. „După faptă şi răsplată!” reprezintă o unitate de apreciere universal valabilă, excepţia - Absurdistan. Unde la finele carierei răsplata este o chestiune relativă. Nu eşti ademenit să îţi plimbi ciolanele, să te odihneşti, să vezi lumea, ca să te culturalizezi măcar la finele vieţii, ci poţi să îngheţi, să crăpi de inaniţie, ori fiindcă nu ai bani de medicamente. Valoarea pensiei depinde de norocul pe care îl ai atunci când se întâmplă pensionarea, cine a decis regulile, şi cum i s-a năzărit să le mai schimbe sau să mai taie. Exită „pensii şi salarii nesimţite” de mari sau mici, atribuite conform categoriei profesionale corespunzătoare, una mai egală decât alta. Şi dacă decizia cade asemenea unui bumerang, nu contează anii de pregătire pentru acea profesie, riscurile meseriei pe care le-a suportat individul respectiv, şi familiile acestora, după caz, căci există şi familii care spun „pas”. Îşi lasă baltă veriga cea slabă a familiei care are suficientă nerozie încât să exercite o profesie prost plătită şi riscantă.
În Absurdistan profesorii, medicii, artiştii au salarii şi pensii mici. Poliţiştilor li se taie salariile, deşi continuă riscul să îşi lase creierii risipiţi pe pereţi, prin diferite misiuni, lipsesc nopţi de acasă, pleacă din localitate în localitate, după cum li se cere. Situaţia seamănă niţeluş în cazul militarilor de carieră, cu diferenţa că aceştia pot să crape spulberaţi cu tot cu tancul ce a trecut peste chestiuni explozibile. Detalii nesemnificative! Cel crăpat este adus acasă cu onoruri, iar un alt memebru al familiei este angajat în locul lui, ca şi consolare. Măcar pot crăpa pe rând, din aceeaşi familie, şi uite-aşa cresc veniturile celor rămaşi în viaţă. Cel dus e consolat în avans cu deja celebra alinare: „şi-ţi va fi mormântul acoperit cu flori!”
În Absurdistan cel mai bine este să fii parlamentar, conducător de agenţie guvernamentală, sau magistrat. Cazuri în care câştigi bine şi în perioada în care ţi-ai activat liniştit somnul de frumuseţe în fotoliile de prin parlament, te-ai plimbat pe bani publici, ai mâncat, ţi-ai plătit telefoanele ori chiriile tot din aceleaşi fonduri, ori ai dat verdicte după cum ţi-a venit pe chelie, sau conform cifrelor din conturile bancare, că tot nu trebuie să răspunzi cumva pentru propriile decizii! Apoi vine pensionarea şi ţi se calculează scorurile ce le vei obţine în funcţie de ultimul fluturaş, şi nu conform unei medii, raportat la contribuţie, gradul de dificultate, periculozitate, studii, speranţa de viaţă pe care o mai ai după ce ai terminat cu mediul poluant în care ai revenit ani de zile.
Dar uneori, se întâmplă un miracol şi vocea dominantă răsună: „Stop joc!” drept pentru care nu se mai prelungeşte vârsta de pensionare...