Am hotărât să dedic acest editorial primarului Constanţei, Radu Mazăre. Edilul şef al oraşului de la malul mării este cercetat de DNA pentru conflict de interese. Inspectorii Agenţiei Naţionale pentru Integritate, cunoscută şi ca ANI, au descoperit că Che Guevarra de România, adică Răducu Mazare a semnat în calitate de primar două contracte de 4,5 milioane de euro către două firme care îl au ca acţionar pe Sorin Gabriel Strutinsky. Ei şi ce, vor spune unii! Acelora pot să le răspund că Strutinsky este nimeni altul decât partenerul lui Mazăre în alte 8 firme! Adică edilul şef al Constanţei a atribuit o sumă impresionantă tocmai firmelor la care acţionar este partenerul şi prietenul său Sorin Strutinsky! Vi se pare ceva în neregulă în acest lucru? Nici vorbă pentru că trăim într-o ţară în care fiecare face ce vrea şi poate scăpa nepedepsit! Oare cum şi-a imaginat marele surfer al Constanţei că nu va păţi nimic după ce face o astfel de şmecherie? De fapt la Constanţa a funcţionat ireproşabil un triumvirat de excepţie din care făceau parte Radu Mazăre, Nicuşor Constantinescu, preşedintele CJ Constanţa şi omul de afaceri Sorin Strutinsky. Cei 3 fuseseră colegi la Institutul de Marină Civilă şi prietenia lor a funcţionat peste ani. Toţi 3 au reuşit... să acumuleze averi impresionante după ce au lucrat împreună. Această poveste îmi aminteşte de filmul “A fost cândva în America” a lui Sergio Leone. Trei băieţi dintr-un cartier rău famat jură să se aibă ca fraţii toată viaţa, însă unul dintre ei intră în puşcărie pentru a-i salva pe ceilalţi doi. În povestea noastră sacrificatul pare a fi Nicuşor Constantinescu, care a fost prins tocmai în Turcia deşi el spunea că ar fi în America. Probabil că Nicuşor voia să o ia pe urmele personajului interpretat de Robert de Niro?!? Diferenţa faţă de film este că în realitate atât Radu Mazăre cât şi Sorin Strutinsky pot ajuge la mititica. Strutinsky a ajuns tocmai în Cipru, însă mâna justiţiei este lungă. De fapt ce au făcut cei 3 buni prieteni? Au împărţit felii groase din bănuţul public!!! Ce mare tragedie? Nu contestă nimeni că atât Mazăre cât şi Constantinescu au făcut şi lucruri bune, însă dacă s-au înfruptat din banul public ei trebuie să plătească. Radu Mazăre l-a întruchipat pe Cezar la Carnavalul de la Constanţa, însă edilul ar putea să schimbe costumul şi să intre în pielea lui Spartacus, celebrul sclav trac! Poate că pune şi de o revoltă, ca să avem ce să scriem! Până una alta, Mazăre trebuie să asculte celebra melodie “Radu Mamii Radule...” pentru că este un cântec de jale! Radu din cântec era un haiduc care lua de la bogaţi să dea săracilor. Mazăre seamănă într-un fel cu acesta, numai că el a luat de la stat pentru sine şi tovarăşii săi Constantinescu Nicuşor şi Strutinski Sorin. Carnavalul abia începe pentru Radu Mazăre!