Îmi pare rău să o spun, dar trebuie să o fac: noi, ziariştii, ne-am cam pierdut pe drum, ca să zic aşa. Criza asta nenorocită, de care nu mai scăpăm de cinci ani de zile, a distrus presa într-un mod incredibil. Las la o parte faptul că problemele financiare au dus la dispariţia unor organe media sau reducerea la minim a vizibilităţii acestora (trecerea doar pe online, reducerea formatului sau a numărului de pagini etc.), eu vorbesc despre puterea lor de a mai face treaba aşa cum e normal. Problemele de natură financiară au redus la minim resursele firmelor care activează în media, redacţiile s-au subţiat vizibil, salariile sunt la limita inferioară şi presa are de suferit. În orice companie, dacă lucrezi cu oameni puţini şi aceia fugăriţi toată ziua, nu te poţi aştepta la calitate. Ne simţim uneori nemulţumiţi de ceea ce am produs şi a doua zi o începem promiţându-ne nouă înşine că vom face mai mult, deşi timpul nu se dilată iar resursele puse la dispoziţie sunt aceleaşi. Uneori ne iese, alteori...
Am făcut această lungă introducere pentru a explica de ce voi scrie cele ce urmează. Încă de la declanşarea problemelor din judeţul Galaţi (inundaţii şi cutremure) am aşteptat răspunsul la câteva întrebări. Am apreciat munca din teren a colegilor de breaslă (i-am şi invidiat puţin, pentru că şi eu tânjesc după „teren”), conştientă că nu le-a fost deloc uşor să bată judeţul zile la rând, ziua şi noaptea, să discute cu oameni supăraţi şi agitaţi. Mi-au plăcut reportajele de la faţa locului, m-au impresionat poveştile oamenilor, dar... lipsea ceva. Vorbim de două efecte ale „zgâlţâielilor” de la Izvoarele: spaima şi distrugerile. Frica oamenilor nu poate fi stopată de nimeni şi de nimic. Distrugerile s-au produs şi cineva trebuie să plătească. Cine? Păi, dacă e vorba de exploatările din zonă, să plătească respectiva companie. Dacă e vorba de natură... atunci doar asigurătorul te poate despăgubi. Avem o lege privind asigurarea obligatorie? Avem. Costă mult să te asiguri? Doar 10 sau 20 de euro pe an. S-au asigurat oamenii din zonă? Ei, acum vine răspunsul pe care l-am căutat preţ de câteva săptămâni: la Izvoarele, 30% din case au fost crăpate, dar numai 11 locuinţe au asigurarea obligatorie. Să vă spun şi cum stă treaba după inundaţiile de luna trecută: doar 30 de dosare de daune, deşi nu mai puţin de 3.447 de locuinţe au fost inundate, 227 de case au fost distruse şi alte 485 de locuinţe sunt în pericol de prăbuşire. Şi situaţia este la fel în toată ţara, pentru că datele oficiale arată că în România gradul de asigurare împotriva dezastrelor naturale este de numai 5,5%. Nu „înghit” povestea cu „nu avem bani să ne asigurăm, suntem prea săraci”. Vorbim de un cost de cel mult 7 lei pe lună (sub 4 lei în cazul caselor din lut). Un bidon de bere... Unii s-au fentat singuri. Ce-i drept, aş vrea să văd şi autorităţile că îşi fac treaba. Dacă primarii din zonele calamitate ar fi verificat respectarea legii, acum nimeni nu ar fi stat cu mâna întinsă la guvern pentru ajutoare. Cu asta ar trebui să le facem „bătătură pe creier” gălăţenilor.
