09 IANUARIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Acum că s-a dus Crăciunul, a devenit istorie, Moş Crăciun a ajuns şi el pe la casele lui să-şi mănânce şi el cârnaţii şi să se odihnească după atâta drum, noi, muritorii de rând, stăm cu ochii în televizor încercând să mistuim toată cărnăraia îngurgitată cu ocazia acestei sărbători. Unii, mai lacomi, se odihnesc chiar pe vreun pat de spital, dar asta e treaba lor, cine i-a pus să bage în ei ca într-un sac fără fund? Uite, oamenii mai cumpătaţi, cei cărora le-au mai rămas şi cârnaţi şi udătură, aleargă acum prin magazine, prin mall-uri, prin tot felul de pieţe, cumpărând frenetic pentru a completa stocul de haleală şi băutură în vederea Revelionului. Şi după Revelion ar trebui să punem punct şi gata, numai că la noi nu e chiar aşa, mai e şi Sf. Vasile şi Sf. Ion şi abia după aia ne mai potolim până pe la Paşte; nu de alta, dar şi porcul ăla are un punct final. Deci, punct 2011 şi de la capăt 2012. După punctul ăsta de după 2011 cred că fiecare om va mai trage şi o linie, îşi va face socotelile, va aduna realizările, va aduna şi nerealizările şi va păşi în noul an plin de aşteptări şi speranţe în mai bine. Şi eu, ca mulţi dintre semenii mei pe la care i-a cam ocolit Moş Crăciun, nu că n-am fi fost cuminţi, probabil că dorinţele noastre n-au mai ajuns pe la el, cine ştie dacă nu cumva şi-a băgat codiţa poştaşul portocaliu, uite că acum în prag de an nou abia aştept să văd cu ce încep să ne lovească cei din triumviratul ăla de la Cotroceni, adică Băse, Boc, Udrea şi, implicit, subordonaţii lor. Mă uitam că pe la alţii marii oameni de stat îi mai lasă în pace pe sărmanii supuşi, unii şi-au dat demisia, pe alţii i-a scutit Dumnezeu de a mai consuma hârtia şi cerneala şi i-a chemat la El, alţii, mai îndărătnici, au fost puţintel omorâţi. Pe la noi nu se întâmplă nimic, nici măcar o toxiinfecţie alimentară, nici măcar o indigestie sau o trichineloză ceva, că doar n-am să pun la socoteală mica revoltă a revoluţionarilor. Câţi n-au fost participanţi direcţi la chestia aia cu revoluţia şi n-au cerut nici beneficii, nici certificate şi nici recunoaştere din partea românilor? Au fost acolo, în primele rânduri, au luptat, au câştigat lucrul cel mai de preţ, libertatea, după care şi-au văzut de treaba lor, de întemeiat familii, de crescut copii, spre deosebire de mulţii aşa-zişi revoluţionari care s-au constituit în asociaţii de revoluţionari, au cerut tot felul de scutiri de taxe şi impozite, tot felul de indemnizaţii pe care acum, după atâta amar de vreme, s-a gândit cineva să le suprime. Eu unul aş fi dat un ajutor doar celor care au fost răniţi atunci. Împuşcaţi, nu bătuţi, că au fost mulţi bătuţi chiar de către revoluţionari, luaţi drept terorişti, pentru ca după aceea, pentru o mână ruptă sau un picior rupt, să trăiască precum un boier. Şi cunosc destui, am fost şi eu la revoluţie. Punct.


Articole înrudite