Să se schimbe dacă-i ordin, dar să rămână tot cam aşa. Enunţul era valabil şi în timpul lui Caragiale, şi în zilele noastre. Autorităţile s-au dat cu capul de toţi pereţii. S-a pus în mişcare angrenajul pilelor, telefoanelor de susţinere, ameninţărilor, şantajului, scandalurilor necesare pentru ca unora să le fie salvate scaunele. Graţie apartenenţei la una dintre taberele politice, şi la una dintre găştile din interiorul acestora, a fost pusă în funcţiune maşinăria de susţinere. Pe alocuri au mai plecat şi dintre incompetenţi, dar în cele mai multe situaţii au fost puşi pe făraş cei fără pile. Deşi aciuatul într-o ogradă de la stat, mimând lucrul, şi absenţa pilelor este pur şi simplu contradicţie în termeni.
Acolo unde existau, au fost puşi pe făraş artiştii. Ei au servit de minune drept dovadă că ne restructurăm administraţia. Aiurea! Au fost restructurate posturi vacante, adică nişte scaune fictive, pe care nu stătea nimeni să mimeze sforţarea fizică ori intelectuală pentru a lua bani de la stat.
Asta înseamnă că acel GRAS a rămas tot în cârca celui SLAB, adică a mediului privat care a trecut de stadiul costeliv, a devenit o umbră de sperie şi stafiile, care îi dau totuşi târcoale să li se alăture. Ne mirăm că mai respiră. A plâns cineva, s-a agitat pentru intrarea în şomaj a celor din mediul privat?! NUUUU... Însă pentru bugetari au fost organizate marşuri de protest, s-au lamentat prin emisiuni televizate şi oricui a fost nevoit să le asculte jelaniile. În acest moment şomerii proveniţi din mediul privat au ieşit deja din plata ajutorului de şomaj, aşa că putem înregistra scăderi ale nivelului şomajului. Foştii şomeri se mai hrănesc doar din mila membrilor familiei care au încă joburi. Însă au devenit victimile băncilor care îi hărţuiesc.
În aceste zile se pare că a fost rezolvată problema cu artiştii ăştia, care mai hrăneau sufletele, ălora de mai aveau aşa ceva. Comuniştii s-au străduit să le taie din aerele rebele, din puseele de independenţă, şi alte dovezi de insubordonare. Ceea ce nu a rezolvat regimul totalitar Ceauşescu au rezolvat aleşii locali. Cu toţii acuză puterea portocalie că i-a constrâns să fie inumani, şi le-a aruncat în capete blestemul Ordonanţei de Urgenţă 63. Că nu au făcut restructurări la centru, prin ministere, că aruncă pe fereastră în continuare sume impresionante de bani pe achiziţii inutile şi le impun lor reduceri de personal.
Actul legislativ decimator a fost ticluit la centru, însă cei din local au ales să salveze muncitori, şoferi, şi mai ales funcţionari, punând pe liber artiştii. Cine mai are nevoie de cultură într-o ţară ameninţată de foame, frig, şi preţuri colosale la utilităţi?
Apar, firesc, huiduielile, atacurile cu roşii şi ouă suferite la inundaţii de premier, urmate de huiduielile la Ziua Marinei adresate de români preşedintelui ţării.
