Aţi avut vreodată senzaţia că trăiţi într-o societate care funcţionează defazat, în care totul dă cu virgulă, indiferent cât te-ai strădui să aduci lucrurile în matca lor naturală? Eu unul am din ce în ce mai des această senzaţie şi cred că situaţia se va înrăutăţi în perioada următoare. Pentru că puterea exemplului este întotdeuna edificatoare, am să detaliez o banală întâmplare de zilele trecute, dar care este simptomatică pentru vremurile noastre. O mamaie s-a mutat acum câţiva ani la o scară învecinată, iar pasiunea bătrânicii este să hrănească pisicile vagaboande. După cum vă închipuiţi, nu a durat mult până când s-au adunat vreo 15-20 de pisici, care, când nu stau prin copacii de lângă bloc, se ascund sub maşinile vecinilor sau se tolănesc pe autovehicule. Pisicile au atras, la rândul lor, numeroşi câini, care, evident, nu fac altceva decât să le fugărească toată ziua. Joaca asta ne-a costat pe toţi destul de scump, cei care locuim în blocul respectiv, pentru că pisicile zgârâie constant maşinile şi nici câinii nu rămân mai prejos. Aşa se face că fiecare dintre noi am fost nevoiţi să dăm polish la maşini de câteva ori, bineînţeles pe socoteala noastră. Zilele trecute un vecin şi-a găsit din nou maşina zgâriată, iar când a abordat-o pe mamaie, tot ea l-a luat la întrebări: „De unde ştii că au fost pisicile? Ai vreo probă?”. Şi pentru ca tacâmul să fie complet, s-a întors spre primul trecător întâlnit şi a început: „De când m-am mutat aici, numai de oameni din ăştia am dat. Nu ştiu ce fel de lume e asta”. E o vorbă care spune „fereşte-te să îţi apropii proştii, pentru că atunci când vor vrea să te ajute, îţi vor face, de fapt, rău”. Transpunând asta la situaţia de care vorbeam, după ce mamaia a adus lucrurile aici, tot ea era cu gura mare şi încerca să convingă pe alţii de prostia ei. Vecinul meu rămăsese perplex de atâta idioţenie şi, deşi era pe punctul să îi spună câteva bătrânei, s-a abţinut şi şi-a văzut de treabă, pentru că şi-a dat seama că nu are cu cine vorbi.
Câte astfel de personaje aţi întâlnit până acum în viaţa de zi cu zi? Sunt convins că foarte multe. Persoane care cred că deţin adevărul absolut, dar care se înşeală atât de rău, că nu ştiu cum nu le doare, dacă mă înţelegeţi ce vreau să spun. Să extrapolăm puţin. Dacă e să ne uităm deocamdată doar pe plan local, e suficient să vedem ce se întâmplă în unele instituţii, unde numeroşi funcţionari sunt daţi afară sau sancţionaţi pentru că au colaborat cu fosta conducere. De parcă ar fi avut de ales. De ce? Pentru că cineva crede că poate tăia şi spânzura pe perioada limitată în care se află într-o funcţie. La nivel naţional, e valabil acelaşi lucru şi aşa avem imaginea exactă a cretinismului în care ne scăldăm şi care ne împiedică de ani buni măcar să ne menţinem la nivelul la care eram atunci. Educaţia fraţilor e singura care ne va asigura tranziţia, dacă o pot numi aşa, spre societatea pe care ne-o dorim, iar în cazul multora dintre noi ea va trebui impusă cu parul, pentru că altfel nu o vom scoate la capăt.
