Ce frumoasă e politica asta românească! Atât de frumoasă, de mai-mai că îţi vine s-o scuipi ca să n-o deochi. Ultima ilustrare a acestei „frumuseţi” a fost cea legată de plimbarea legii pensiilor de la parlament la preşedinte şi vice-versa. Fără niciun rost, evident. De ce spun asta? Pentru că acţiunea preşedintelui Băsescu nu a avut alt scop decât acela de a mai strânge ceva capital electoral pentru puşculiţa politică tot mai sărăcită a PDL-ului de guvernământ. Cât despre grija faţă de viitorii pensionari, pe care portocaliii o tot trâmbiţează pretutindeni, mai bine o lăsăm baltă, că nu ţine. Căci cum ar putea fi interpretată altfel o pasare a motanului - pardon, a legii - către un parlament care e renumit pentru viteza de melc amorţit cu care se ocupă de adoptarea legilor esenţiale ale statului?
Iar pretextul pentru care liderul de la Cotroceni a retrimis legea pensiilor spre rediscutare e destul de străveziu. Adică, vezi Doamne, era o problemă capitală faza cu pensionarea femeilor la 65 de ani, atât de capitală că şeful statului a găsit absolut necesar ca vârsta de pensionare a sexului frumos să fie redusă la... 63 de ani. N-ar fi fost oare mai normal ca acelaşi şef de stat să se gândească la o soluţie prin care să nu mai existe faimoasele „pensii nesimţite” pe care le încasează, în virtutea unor decizii date de ei înşişi, o puzderie de magistraţi al căror merit principal este, de multe ori, doar acela că au lăsat în libertate ditamai infractorii notorii, pe motiv că „nu prezintă pericol social”?
N-ar fi fost oare la fel de normal ca acelaşi şef de stat să dea un ultimatum clicii de poticieni veroşi care şi-au înfipt cireada de rubedenii, cunoştinţe, pile ş.a.m.d. prin tot soiul de agenţii, direcţii, comitete şi comiţii utile doar la supt banii statului, adică ai noştri, pentru ca respectivele căpuşe de partid să fie date, politicos dar definitiv, afară? Şi n-ar fi fost la fel de normal ca şeful statului să facă ceea ce e de presupus că ar trebui să facă un preşedinte, adică să le ordone prea numeroşilor miniştri şi funcţionari de stat să pună mâna şi să vină cu soluţii reale pentru diminuarea efectelor crizei economice?
Dar toate astea ar fi fost normale într-un stat normal. La noi însă, cum România e mai degrabă un stat degeaba decât unul cu adevărat democratic, asemenea lucruri ar fi reprezentat mai degrabă nişte aberaţii, nu fapte normale.
Iar pretextul pentru care liderul de la Cotroceni a retrimis legea pensiilor spre rediscutare e destul de străveziu. Adică, vezi Doamne, era o problemă capitală faza cu pensionarea femeilor la 65 de ani, atât de capitală că şeful statului a găsit absolut necesar ca vârsta de pensionare a sexului frumos să fie redusă la... 63 de ani. N-ar fi fost oare mai normal ca acelaşi şef de stat să se gândească la o soluţie prin care să nu mai existe faimoasele „pensii nesimţite” pe care le încasează, în virtutea unor decizii date de ei înşişi, o puzderie de magistraţi al căror merit principal este, de multe ori, doar acela că au lăsat în libertate ditamai infractorii notorii, pe motiv că „nu prezintă pericol social”?
N-ar fi fost oare la fel de normal ca acelaşi şef de stat să dea un ultimatum clicii de poticieni veroşi care şi-au înfipt cireada de rubedenii, cunoştinţe, pile ş.a.m.d. prin tot soiul de agenţii, direcţii, comitete şi comiţii utile doar la supt banii statului, adică ai noştri, pentru ca respectivele căpuşe de partid să fie date, politicos dar definitiv, afară? Şi n-ar fi fost la fel de normal ca şeful statului să facă ceea ce e de presupus că ar trebui să facă un preşedinte, adică să le ordone prea numeroşilor miniştri şi funcţionari de stat să pună mâna şi să vină cu soluţii reale pentru diminuarea efectelor crizei economice?
Dar toate astea ar fi fost normale într-un stat normal. La noi însă, cum România e mai degrabă un stat degeaba decât unul cu adevărat democratic, asemenea lucruri ar fi reprezentat mai degrabă nişte aberaţii, nu fapte normale.
