Clasa politică din România se pregăteşte de alegeri şi, prin definiţie, toţi vor face tot posibilul să ajungă sau să rămână la cârma ţării, indiferent de repercursiunile pe care le vor simţi oamenii de rând. În acest moment asistăm la un joc de-a şoarecele şi pisica între şeful statului şi opoziţie, un joc în care se flutură cu demisii şi scene teatrale pentru impresionarea electoratului.
Ultimul congres al celor de la USL mi-a lăsat un gust amar: discursuri sterile şi fără soluţii. Cel mai mult m-a durut să văd cum un partid de dreapta este împins într-o alianţă politică din care va avea de pierdut, iar când vor realiza acest lucru va fi mult prea târziu. Mă doare să văd cum oamenii care s-au înjurat ca la uşa cortului acum îşi dau mâna ca fraţii şi şterg trecutul cu buretele. Să zicem că pot trece peste aceste demagogii, că ,vorba marelui actor Toma Caragiu, ”Aşa-i în tenis”, dar nu pot să accept de la opoziţie să nu vii cu soluţii concrete când mai sunt două luni până la alegeri. Opoziţia trebuie să însemne speranţă pentru cel care a dus-o rău într-o perioadă de timp, opoziţia trebuie să însemne soluţii pentru cei care au nevoie. Discursul că nu discutăm cu cei de la putere, că au rezistat până acuma în faţa lui Traian Băsescu şi că vor rezista şi de acum încolo... mă face să mă întreb: măi, voi ăştia de la opoziţie, pentru cine faceţi voi politică, pentru popor sau pentru interesele voastre meschine?
În Statele Unite există o tradiţie: când se ajunge la o criză politică, republicanii şi democraţii îşi trimit cei mai buni oameni la negocieri la Casa Albă şi nu părăsesc instituţia până nu se rezolvă problema. La noi nu ar fi o soluţie? Aici este vina celor de la putere, care i-au luat pe cei de la USL în derâdere, iar încrederea între formaţiunile politice este la un nivel minim.
Spuneam mai devreme că ai noştri politicieni sunt capabili să şteargă trecutul cu buretele pentru a-şi îndeplini obiectivele. Oare de ce nu fac aşa şi pentru oameni? Să şteargă cu buretele ultimii trei ani şi să se aşeze la masa negocierilor şi, pentru prima dată în 20 de ani, să contăm şi noi, cei care suntem buni doar la votare. Îmi doresc la alegerile astea un om politic care să zică: bă votantule, eu voi fura, dar o vei duce şi tu bine; eu o să fac avere şi tu, maşină de ştampilat ambulantă, vei avea minimul unui trai decent, fără să mai fii nevoit să te gândeşti la ziua de mâine.
Poate ar trebui să mă trezesc din visare şi să renunţ la speranţă, pentru că ”Aşa-i în tenis”: fură cine trebuie, pentru cine trebuie.
