Am avut ocazia recent să fac o comparaţie interesantă între ce fel gândesc şi acţionează elevii olimpici din Galaţi şi ce îi ghidează pe elevii obişnuiţi. Cred că termenul ”comparaţie” a fost prost ales, pentru că îţi trebuie nişte lucruri cât de cât apropiate, ca să îl poţi folosi, ori aici nu este cazul. Diferenţa este atât de mare, încât doare fizic. Trecând peste dotarea de la mama natură, care este evidentă, cea mai mare diferenţă o face atitudinea, modul în care se raportează la tot ce îi înconjoară. Olimpicii sunt practic de pe altă planetă. Cea mai proaspătă amintire este a olimpicei la Biologie, o fată pentru care cuvintele sunt prea sărace pentru a o descrie. Vorbim de o fată de 16 ani care ştie deja ce vrea să facă în viaţă şi pentru care programul zilnic începe la 6 dimineaţa şi se încheie la 10 seara. Nu e nici pe departe o tocilară, are prieteni şi viaţă socială şi până termină liceul cred că va câştiga la pas olimpiada naţională de Biologie. În contrapondere, un liceean ieşit de la prima probă de Bacalaureat mi-a spus că nu îl interesează ce se întâmplă cu el, că oricum nu a învăţat patru ani şi nu ar avea sens să o facă acum. Ce m-a şocat efectiv a fost că acest tânăr de 19 ani nu mai avea efectiv voinţă de a trăi. Şi mai frapant este că bună parte din elevi şi liceeni gândesc de maniera asta, dacă aşa ceva se poate numi gândire. Sunt deja nişte bătrâni de 70-80 de ani în corpuri de puşti, care aşteaptă doar să moară. Şi ne mai mirăm de ce în România, o ţară unde prosperitatea musteşte la fiecare colţ, oamenii mor de foame, îşi aleg lideri corupţi şi iau de bună orice prostie li se serveşte. Îmi amintesc şi acum de vorbele unui torţionar comunist, care încasează o pensie de câteva mii de lei pe lună şi declară cu nonşalanţă că el a bătut şi omorât oameni pentru că i s-a permis. Nici acum nu îi vine să creadă că a avut acoperire legală pentru tot ce a făcut, ba a mai fost şi plătit pentru grozăviile pe care le-a comis.
Ce nu înţelegem noi ca naţie este că educaţia nu este o opţiune, nu a fost, de altfel, niciodată, ci o obligaţie, care trebuie asumată cu responsabilitate maximă de cei care mai au o brumă de conştiinţă în ţara asta. Fără educaţie, poporul nu va fi altceva decât o gloată manipulabilă, cum se întâmplă de ceva timp pe meleagurile noastre. Este realmente dezgustător să auzi de persoane care cred că pot conduce un oraş din puşcărie sau că membrii unei comunităţi vor să strângă semnături ca un penal să fie lăsat să conducă primăria, chiar dacă a fost condamnat pentru comiterea unei infracţiuni de corupţie. Asta înseamnă lipsa de educaţie! Când nu îţi pasă de nimeni şi de nimic, doar o ţii pe a ta ca berbecul, până ajungi în gard, nu poţi spera să ajungi prea departe. La nivel internaţional, s-au făcut mai multe studii, care au demonstrat fără putinţă de tăgadă că orice persoană care a reuşit într-un domeniu sau altul a făcut un singur lucru în plus faţă de ceilalţi: a citit zilnic.
