Moment mai penibil decât cel consumat miercuri, 30 mai, la Teatrul Dramatic din Galaţi, cred că rar se mai întâlneşte. După cum bună parte din gălăţeni ştiu deja, în locul piesei „Străini în noapte”, spectatorii care au cheltuit 80 de lei pentru a vedea spectacolul s-au ales în final doar cu Florin Piersic, într-un recital pe care oricine îl poate descărca de pe Youtube. Desigur, prestaţia a fost extrem de reuşită, aşa cum ne-a obişnuit de atâtea ori marele actor, dar asta nu scuză cu nimic ceea ce s-a întâmplat. Furia şi sentimentul de prosteală pe faţă îi domină şi acum pe spectatorii care au asistat la reprezentaţia de miercurea trecută, mai ales pentru că nu au fost anunţaţi de nimeni despre modificarea de program. Cred, de altfel, că asta s-a şi dorit, pentru ca oamenii să nu mai îndrăznească să ceară o reducere de preţ sau, mai rău, să renunţe la a mai veni la spectacol. În opinia mea, trebuie să se returneze toţi banii spectatorilor. Asta s-ar întâmpla în orice ţară civilizată, aşa că prefer, deocamdată, să nu comentez ce va urma la noi. O parte din vină o poartă şi reprezentanţii Teatrului Dramatic, pentru că nu s-au asigurat, aşa cum cere la carte, că piesa anunţată se va şi juca efectiv, o datorie elementară, aş spune eu, pentru orice instituţie de cultură care se respectă. Este impardonabil să susţii că, odată ce ţi-ai primit chiria pentru sală, nu te mai interesează ce se întâmplă mai departe. Orice se întâmplă într-o sală de teatru afectează actul de cultură în general şi instituţia respectivă în special. Primele reacţii au şi apărut. Unii dintre spectatori, care mi s-au plâns de păcăleala de care au avut parte, privesc acum cu mari rezerve orice anunţ făcut de Teatrul Dramatic în ceea ce priveşte viitoarele spectacole. Ei bine, asta este reacţia de care mă temeam. Publicul va renunţa la teatru decât să aibă parte de noi surprize neplăcute şi ăsta este pericolul cel mai mare care ne paşte. Cultura este, alături de învăţământ, unul dintre pilonii pe care ne sprijinim ca să scăpăm din mlaştina în care ne zbatem de peste douăzeci de ani, iar dacă ne batem joc de ea, părerea mea este că ne putem face bagajele pentru a pleca oriunde în altă parte. Nu ne mai permitem paşi greşiţi pentru că şi aşa suntem la fund de ceva vreme, iar cei care nu înţeleg acest lucru elementar trebuie să plece. Un exemplu de urmat este Teatrul Muzical, unde schimbarea maleficului Melinte a readus speranţa printre artişti, iar rezultatele s-au văzut deja la recent încheiatul Festival internaţional “Nae Leonard”. Galaţiul a fost perceput multă vreme ca un oraş muncitoresc, ai cărui locuitori nu au nevoie de cultură, ci doar de o bere bună la sfârşit de program şi un pui de somn. Tocmai de aceea iniţiativele culturale, şi aşa puţine, trebuie încurajate, însă mă refer aici la actul cultural de calitate, nu la minciunile menite să atragă gălăţenii la teatru doar pentru a le lua banii.
