”Nu au nimic aici”

Spunea, supărat, ieri dimineaţă, la telefon, un tânăr ce purta în braţe o pungă mare ce era plină cu tot felul de  medicamente, seringi şi cine ştie ce materiale sanitare mai erau acolo. ”Cred că mai durează o oră până o internez. Nu au nimic aici, m-au trimis să cumpăr de toate”, spunea, vag enervat dar sigur resemnat, cuiva, la celălalt capăt al ”firului”, tânărul ce tocmai traversase drumul la una dintre farmaciile din faţa Spitalului de Urgenţă şi se întorcea să intre în spital, de data asta cu ”zestrea” de medicamente şi materiale sanitare fără de care în cel mai mare spital din Galaţi nu poţi intra decât doar dacă eşti pe moarte.
Şi tocmai când auzeam acest dialog telefonic mă gândeam că parcă doar cu o zi în urmă, ”oficial”, mi se spusese că în spital lucrurile stau ceva mai bine decât în zilele în care medicii anunţau conducerea spitalului că le e şi teamă să mai opereze sau să trateze bolnavii deoarece o fac aproape cu mâinile goale.
Se pare, încă, că lucrurile nu stau deloc „puţin mai bine”, ci cam la fel ca la sfârşitul săptămânii, când se spunea că în 3 zile la acest spital vor funcţiona doar urgenţele. E drept că au mai primit nişte bani, mai mult pentru salarii, şi cică ar fi mai luat şi ceva medicamente, dar se pare că per total suma recent primită a fost o gură de oxigen la un bolnav demult intrat în comă, căruia poate i se va mai prelungi un pic viaţa dar care are deja şansele de însănătoşire nule.
Mai deunăzi, un cunoscut medic din spital spunea, mai în glumă mai în serios, că aşa ceva nu se întâmpla nici măcar pe vremea lui Ceauşescu, că atunci, oricât de grea era situaţia, nu trebuia să vii cu sacoşa de medicamente, serigi, feşe etc. de acasă în spital. Atunci, poate, dacă un spital ar fi rămas fără medicamente, era considerată o problemă gravă şi cineva plătea cu capul, dar acum, deşi toată lumea ştie că la mijloc e o problemă gravă, nimănui nu îi pasă. Ba chiar am auzit voci care spuneau că... „aşa e în toată ţara ,ce s-au dat în stambă cei de la Galaţi, jeluindu-se?”. Şi dacă aşa e în toată ţara, înseamnă că e normal să nu spui nimic sau, dimpotrivă, reacţia normală e să se spună şi să se repete că spitalele sunt în faliment până când cineva de la Ministerul de Finanţe va avea bunul simţ să facă ce trebuie? Aşa că, după noile standarde de normalitate/ anormalitate în sistemul sanitar, conversaţia de la care am pornit povestea e ceva absolut normală şi nu trebuie, probabil, să ne mire că te mai poţi interna doar cu medicamente aduse de acasă.