Din păcate, celebrul dicton „minte sănătoasă într-un corp sănătos” a fost denaturat până la punctul la care a devenit derizoriu, fie că vorbim de generaţia tânără sau de vârsta a treia. Suntem bombardaţi zilnic cu tot soiul de reclame la produse care, dacă nu sunt toxice pentru organism, ne fac rău pe termen lung. Cu toate acestea, le consumăm într-o veselie. În Galaţi cel mai frecventat loc nu este vreo biserică sau teatru, ci o shaormerie din centru. Tinerii se apucă de fumat din plictiseală sau ca să fie în trend cu gaşca, pe principiul că, dacă nu o fac acum, nu o să o mai facă niciodată. Evident, nu putem să facem doar ce spun medicii, pentru că am ajunge la doi metri sub pământ mai repede decât ne-am aştepta, dar nici dacă adoptăm un astfel de stil de viaţă nu suntem departe de un astfel de deznodământ.
Văd zilnic din ce în ce mai mulţi copii obezi sau care se îndreaptă în direcţia asta şi mă gândesc: ce o fi în capul părinţilor? Cred că nu e mare lucru, pentru că nu şi-ar expune copiii la pericolul să moară până la finele adolescenţei din cauza unei boli de inimă sau altei boli asociate cu obezitatea. Mulţi se gândesc că odraslele trebuie să aibă ceea ce ei nu au avut în copilărie, dar sunt incapabili să vadă că au dus lucrurile la extrem, iar finalul este previzibil.
Sunt convins că majoritatea dintre noi a observat că generaţia tânără nu mai are preocupări de niciun fel. Nu vor să se apuce de nimic, nu au un scop în viaţă şi nici măcar să se distreze nu ştiu. Ştiu doar să înjure şi să cheltuie banii babacilor. Nici cu generaţia mea sau cu cei mai vârstă nu ne facem de ruşine. Pentru că, dacă e să spunem lucrurilor pe nume, pe lângă shaormerii, cele mai frecventate locuri din oraşul ăsta şi nu numai sunt crâşmele, birturile ordinare de la colţul blocului. Se spune că omul îşi îneacă necazul în băutură, dar eu cred că doar se îneacă în alcool, pentru că de multe ori nu are de ce necazuri se plânge. Ca să ai probleme trebuie să fi făcut ceva în viaţă, să fi încercat să faci ceva cu ea pentru a avea cât de cât un motiv să bei. Sincer, eu nu văd niciun motiv suficient de puternic care să te determine să bei până te duce vecinul acasă cu roaba, dar ăştia suntem noi. Aşa se face că, între alimentaţia nesănătoasă şi băutură, ajungem să plecăm de pe lumea asta mai repede decât acum 500 de ani. Părinţii sunt atât de preocupaţi să le ofere copiilor ceea ce cred ei că le trebuie, încât le scapă esenţialul, iar rezultatul se vede cu ochiul liber.
Nu pot vorbi de o soluţie, pentru că, aşa cum s-a dovedit de atâtea ori, nimic nu ar merge la noi. Sunt convins însă de altceva. Finalmente, lucrurile se vor aşeza de la sine, chiar dacă poate va dura ceva mai mult timp. Cei care vor reuşi să răzbată în lumea nebună de astăzi sunt cei care au principii sănătoase de viaţă, pe care le respectă până în pânzele albe, chiar dacă de multe ori vor fi supuşi ironiilor sau bătăii de joc a celor mulţi, care judecă, deşi nu şi-au câştigat dreptul de a face asta.