Fiind primul editorial din acest an, cred că ar trebui să încep prin a vă ura ceva. În primul rând vă urez tuturor sănătate. Ştiu că e un clişeu să spui că-i mai bună decât toate, dar, credeţi-mă, nu e nimic mai adevarat! Vă mai urez să aveţi linişte în casă şi în suflet. Să fiţi iubiţi de cei de părerea cărora vă pasă şi să nu vă pese dacă nu vă iubesc cei a căror părere nu vă interesează. Vă mai doresc să aveţi copiii aproape şi să vă umple viaţa cu bucurii (care aveţi... care nu, să vă dea Dumnezeu copii, dar numai dacă vi-i doriţi). Să vă ţină Cel de Sus părinţii în viaţă, sănătoşi, dacă aveţi norocul de a-i mai avea pe această lume... Ce să vă mai doresc? Să aveţi parte de cariere înfloritoare şi bani la buzunar şi în bănci? Da, dacă asta vă doriţi...
Ţării acesteia îi doresc să scape de lichele - măcar de o parte dintre ele - şi să fie apreciată la justa ei valoare. Nu putem fi o putere mondială, pentru a ne impune şi pentru a impune altora ce şi cum, dar putem fi măcar respectaţi şi băgaţi în seamă, ca ţară.
Românilor, ca popor, le doresc să se scuture de mojicie şi să conştientizeze că sunt ceea ce fac, spun şi gândesc. Nu poţi avea pretenţia să aibă străinii despre tine o părere mai bună în condiţiile în care tu te desconsideri prin ceea ce faci, gândeşti sau spui.
Conducătorilor noştri le doresc să-i lovească soarta colo unde sunt mai vulnerabili, dar să nu-i distrugă, ci să le dea doar un bobârnac mai dur, să-i scuture un pic, doar cât să deschidă ochii bine, să se uite în jur şi să vadă că nu sunt buricul pământului, că nu faima şi averea îi fac oameni şi că sunt ceea ce sunt datorită unor nătângi care încă mai cred că politica şi administraţia sunt pentru cei care vor să facă ceva pentru binele semenilor lor şi au şi habar cum să o facă.
Cam asta mi-aş dori pentru lumea în care trăiesc...
Pentru mine nu-mi doresc mare lucru.
M-a învăţat cineva acum mulţi ani ca în luna decembrie să-mi deschid o listă cu ceea ce mi-aş dori în anul următor, pe anumite domeniii: casă, familie, minte, trup, suflet... dar înainte de asta, să scot lista făcută cu un an în urmă şi să trag linie, să văd ce s-a ales de planurile mele. Iniţial mi s-a părut o copilărie, dar... Am constatat că în fiecare an am învăţat o lecţie. Asta pentru că aproape în fiecare an viaţa mi-a dat o lecţie. De prin 2007 mi se întâmplă... lucruri. Nu bune. Aşa se face că în fiecare an, citind lista anului trecut, mă ruşinez constatând că mi-am dorit, pe alocuri, ce nu trebuia. Am pierdut, însă, lucruri sau oameni care nu erau în lista mea de priorităţi, deşi ar fi trebuit să fie. În anul următor, cu lecţia învăţată, îmi propuneam lucruri la care altădată nu m-aş fi gândit. Lucruri puţine, dar care chiar contează. Şi le-am bifat la sfârşit de an, mândră de mine. Din păcate, ceea ce pierdusem în acel an eclipsa orice altă mare realizare. Şi aşa am ajuns ca în decembrie 2013 să am o listă scurtă pentru 2014. Cuprinde cam tot ce ar trebui să cuprindă lista unui om normal, care se trezeşte dimineaţa şi merge la un job (Doamne, ajută!), o dată pe lună, la zi fixă, ia un bănuţ câştigat cinstit (musai!), se întoarce acasă, unde îi găseşte pe cei dragi, care se bucură când îl văd, se aşează cu toţii la masă şi mănâncă doar cu o gură fiecare, îşi sună apoi prietenii şi rudele să vadă dacă sunt sănătoşi şi dacă au nevoie de ceva, iar spre seară citeşte o carte sau vede un film sau... fiecare cu hobby-ul lui. Seara se culcă într-un pat curat, într-o casă cu acoperişul intact, lângă un om care îl înveleşte peste noapte, iar până spre ziuă visează ceva frumos... sau nimic. Important este ca fiecare răsărit să-l găsească binedispus şi capabil să o ia de la capăt. Vrea cineva mai mult?
