De ceva timp se petrece un lucru deloc de dorit într-o democraţie veritabilă. Totul se identifică în justiţie cu DNA, lucru care, evident, este departe de adevăr. Procurorii anticorupţie sunt un segment important din ceea ce înseamnă lupta împotriva infracţionalităţii în România, dar nu e cazul să facem clasamente când vine vorba de cei care fac parte din sistemul judiciar. La fel de importanţi sunt şi cei care instrumentează şi cei care judecă furturile, tâlhăriile, ca şi magistraţii care soluţionează divorţurile şi litigiile civile. Nu mai vorbesc de grefieri, una dintre cele mai grele rotiţe din justiţie, fără de care totul s-ar duce de râpă. Toţi aceşti oameni sunt importanţi şi e cazul să spunem acest lucru şi să îl reamintim constant. Pe de altă parte, se tot vorbeşte de justiţie echitabilă, dar se omite faptul că accesul la justiţie este limitat pentru anumite categorii sociale, iar posibilitatea de a avea cea mai bună apărare este şi ea doar un vis frumos, ţinând cont că doar cei cu banii pot beneficia realmente de acest drept. O discuţie serioasă trebuie făcută şi pe ceea ce înseamnă confidenţialitatea avocat-client. Spun serioasă pentru că în momentul de faţă avocaţii care sunt şi parlamentari încearcă să modifice legea pentru a se pune la adăpost doar pe ei când încalcă legea. Confidenţialitatea client-avocat trebuie respectată atât timp cât se axează pe interesele legitime ale persoanei puse sub acuzare. Organele de anchetă nu pot călca în picioare acest drept al justiţiabililor şi trebuie să recunoaştem că în ultima perioadă au cam făcut asta. Nu de alta, dar nu vrem să avem o justiţie de tip sovietic, unde doar organele de cercetare penală deţineau adevărul absolut, iar cei care se opuneau erau consideraţi duşmani ai sistemului. Pericolul de derapaj este mai mare ca oricând şi trebuie să fim atenţi pentru a menţine echilibrul între puterile în stat, dar şi pentru a respecta la modul real drepturile românilor. Pentru ca toate aceste schimbări să îşi producă efectul, trebuie să punem cep la numirile politice la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Ministerul Public. Nu mai putem lăsa politicul, care de multe ori se confundă cu interesele personale sau de grup, să dicteze cum merg lucrurile în justiţie. Nu avem nevoie de MCV ca să conştientizăm că trebuie să scăpăm de parlamentarii penali, care, la adăpostul imunităţii şi cu puţină agheazmă, reuşesc mereu să fie mai egali ca restul românilor. Cel mai simplu mod de a face asta este printr-un referendum, care i-ar trimite pe infractorii din Parlament după gratii, la reeducare. Şi dacă tot am adus în discuţie acest aspect, e cazul să spunem că avem nevoie de penitenciare noi, care să asigure condiţii decente de detenţie, pentru că majoritatea celor închişi nu sunt animale, ci oameni care au greşit la un moment şi ei pot fi reintegraţi fără probleme în societate. Pentru ca toate aceste lucruri să se întâmple, avem nevoie în primul rând de implicare din partea comunităţii. Societatea civilă este singura care poate schimba lucrurile, pentru că statul este reprezentat de oameni, iar aceştia sunt de multe ori exact problema pe care vrem să o rezolvăm.
