E greu să trăieşti în România de astăzi, dar şi mai greu e să construieşti o relaţie şi să rămâi în ea. O spun nu numai din perspectivă personală, dar şi din experienţa prietenilor şi cunoştinţelor mele, dar şi a celei din Justiţie, segment pe care scriu de mai bine de zece ani. Lipsa de educaţie a creat un climat în care oricine crede că poate face orice, fără absolut niciun fel de consecinţă. Pornind de la această tâmpenie văzută ca un soi de Biblie a neadaptaţilor, am ajuns în situaţia în care tinerii se decid să se căsătorească fără să aibă măcar o minimă idee despre ce înseamnă asta, pentru a-şi anula actele de căsătorie câteva luni mai târziu, în condiţiile în care mariajul nici nu s-a consumat. Ei nu au sentimentele, dedicaţia şi respectul reciproc pentru a fi măcar într-o relaţie de prietenie, darămite căsătorie, ca să nu mai pomenesc, Doamne fereşte, şi de copii. Cred însă că e mişto, că e cool să te căsătoreşti, aşa că s-a ajuns ca, din cauza numărul absolut halucinant de cereri de divorţ, cel puţin la Galaţi, să se stabilească termene de judecată la un an de la introducerea cererii. Constaţi că motivele sunt din cele mai diverse, pornind de la faptul că cei doi s-au căsătorit iar unul dintre ei a plecat în străinătate, unde, evident, şi-a găsit pe altcineva, şi până la superficialitatea cu care este privită instituţia căsătoriei, în condiţiile în care fiecare din cei doi crede că are liber la relaţii extraconjugale. Să mai pomenesc şi de aiureala cu... băiatul încearcă, iar fata alege? Această sintagmă a creat şi continuă să creeze una dintre cele mai grave anomalii când vine vorba de relaţii, ca să nu mai amintesc de căsătorie. Pe baza ei, fetele fac cele mai prosteşti alegeri cu putinţă, pornind de la prejudecăţi induse de părinţi şi anturaj, cum că baiatul trebuie să fie înalt, cu ochi albaştri şi preferabil blond, iar dacă are şi un cont substanţial în bancă, cu atât mai bine. Şi la băieţi funcţionează aceeaşi mentalitate greşită, conform căreia un anumit statut le dă dreptul să aleagă femei după bunul lor plac, doar cu anumite caracteristici fizice, de parcă eşti la croitorie. Nici unii, nici alţii nu ştiu ce înseamnă să ai fluturi în stomac, să te dedici cu adevărat unei alte persoane pentru a construi un viitor împreună. Totul se reduce la alegerile pe criterii tembele făcute de unii sau alţii, care conduc apoi la situaţii de genul „Te-am ales, deci, dacă nu îmi faci pe plac, pot oricând sâ găsesc pe altcineva!”. Majoritatea confundă relaţiile şi căsătoria cu alegerea unui pudel, de care te poţi debarasa oricând. Nici în cazul celor care sunt într-o căsnicie de ani buni lucrurile nu se prezintă în roz. Aici funcţionează sintagma „Dacă nu mai eşti cu mine, nu mai eşti cu nimeni!”. Deci, persoana de lângă tine nu este văzută ca un partener de viaţă, ci ca o fiinţă asupra căreia ai drept de viaţă şi de moarte. Câte bătăi, torturi şi crime în familie a trăit România în ultimul sfert de secol, nu a văzut Europa în 200 de ani. Aici ne găsim în momentul de faţă şi nu cred că, deocamdată, suntem pregătiţi să discutăm de soluţii, atât timp cât nu conştientizăm mai întâi că avem o problemă.
