Fiecare dintre noi s-a lovit de cineva, rudă sau cunoştinţă, care are prostul obicei de a te contacta doar când are nevoie de ceva. Ce deranjează este nu neaparat gestul, deşi acesta este dovada în sine a genului de persoană pe care îl reprezintă, ci maniera în care o face. Ai impresia că sunteţi siamezi, nu altceva, şi că nu aţi mai vorbit de zilele trecute. Eu personal am decis acum ceva vreme să mă debarasez de aceste persoane, dar şi de cele asemenea lor, de care mă lovesc inevitabil în viaţa de zi cu zi. Pur şi simplu nu suport să nu le spun în faţă ce sunt şi cât de puţin înseamnă pentru mine, în speranţa că poate vor înţelege să mă scutească pe viitor de prezenţa lor. Evident, nu toţi înţeleg, iar unii nu vor să înţeleagă pentru că tupeul vine mână în mână cu interesul. Ei bine, reciproca este foarte interesantă în această ecuaţie. Dacă tu ai nevoie de ceva şi încerci să contactezi persoana în cauză, te trezeşti că nu îţi răspunde şi, mai rău, nici nu sună înapoi, ceea ce denotă cam cu ce gen de persoană ai de-a face. Nu vreau să vorbesc de Codul Bunelor Maniere, pentru că ar fi o risipă de timp şi spaţiu. Ceea ce vreau să spun este că acest fenomen s-a generalizat, fiind de altfel motivul pentru care am simţit nevoia să scriu. Am vorbit cu zeci de cunoştinţe şi prieteni care se confruntă cu aşa ceva, dar am asistat involuntar la discuţii pe acelaşi subiect, iar concluzia este aceeaşi: personajele în cauză trebuie eliminate din cercul de cunoscuţi. Încercarea de a le conştientiza de maniera egoistă în care se comportă este, evident, sortită eşecului din start, astfel că doar prima variantă amintită merită aplicată.
Pot spune că nu peste tot este aşa, şi când spun asta mă refer la alte zone ale României, nu neaparat la alte ţări. De pildă, în Muntenia lumea este mult mai politicoasă şi dispusă să ajute, iar de Ardeal nici nu mai vorbesc. Am abordat subiectul pentru că maniera în care relaţionăm unii cu alţii arată nivelul de dezvoltare interumană la care am ajuns, de care depinde evoluţia sau, în cazul nostru, involuţia comunităţii. Acelaşi lucru este valabil şi pe partea sentimentală. Un amic mi-a povestit nu cu mult timp în urmă că, dacă încerci să abordezi o fată pe stradă, există riscul să fii luat cu Poliţia, pe când în alte părţi acest fapt este văzut ca un lucru cât se poate de normal, aşa cum şi trebuie să fie.
Soluţia nu este una uşoară şi, din păcate, necesită mult timp. E vorba practic de schimbarea generaţiilor, pentru că o persoană, dacă a ajuns la o anumită vârstă, este foarte greu să se schimbe, iar în multe situaţii nici nu vrea asta. Nu putem da vina pe ce au fost părinţii celor de care vorbesc sau pe anturajul lor, pentru că autoeducaţia depinde de fiecare dintre noi. Este o calitate pe care mulţi aleg să nu o folosească, optând pentru calea mult mai uşoară, dar care, în timp, se dovedeşte a fi nocivă pentru ei. De aici şi expresia „spune-mi cu cine te însoţeşti, ca să-ţi spun cine eşti”.
