Magistraţii au votat zilele trecute excluderea din Consiliul Superior al Magistraturii a unor judecători ce au reuşit să se facă de râs prin deciziile părtinitoare pe care le-au luat în ultima perioadă, dar, mai ales, prin comportamentul vecin cu nesimţirea pe care l-au avut faţă de colegii lor în special şi faţă de societate în general. Am crezut că odată cu „schimbarea de gardă” lucrurile vor sta altfel şi în justiţie, dar se pare că va mai curge ceva apă pe Dunăre până când se va întâmpla acest lucru. Încerc un sentiment de satisfacţie după ce la recentul examen pentru funcţiile de conducere de la instanţele gălăţene magistraţii mai slab pregătiţi, ca să nu spun altfel, au rămas pe tuşă, deşi tare şi-ar fi dorit să ajungă în scaunul de preşedinte al unei instanţe. Pregătirea şi nu tupeul au făcut până la urmă diferenţa, aşa cum este şi normal. Încet, încet, lucrurile intră pe făgaşul normal, dar ne mişcăm, ca de obicei, mult prea greu. Există interese de tot felul, pornind de la cele personale şi până la cele de grup, care fac încă jocurile în justiţie, cu toate că interesul justiţiabilului ar trebui să primeze în orice situaţie. Suntem încă sclavii unei mentalităţi învechite, conform căreia doar dacă ai aprobare de „sus”, poţi accede la o funcţie de conducere. Totul porneşte de la criteriile de selecţie pentru accederea în magistratură. Pentru unele categorii profesionale, cum sunt avocaţii, aceste criterii erau prea simple, iar pentru absolvenţii de Drept sunt şi acum de-a dreptul aberante. Cunosc destul de multe cazuri de avocaţi, prea multe aş spune eu, care au eşuat lamentabil în avocatură şi s-au refugiat confortabil în magistratură, la „adăpostul” unui salariu gras, plătit din banii contribuabililor, pe care nu îl merită nici măcar în proporţie de 5%. Grav este că dau soluţii strâmbe în multe dintre procesele care le trec prin mână, fie din lipsă de pregătire, fie mânaţi de anumite interese pe care le au în anumite dosare. De cealaltă parte, absolvenţii de Drept sunt nevoiţi să înveţe pe lângă materie şi cum să treacă de testele psihologice, o altă găselniţă, care nu face altceva decât să elimine de multe ori jurişti de calitate, ce ar fi putut deveni buni magistraţi. Dacă tot se merge pe ideea testării psihologice a candidaţilor pentru magistratură, cred că ar fi corect ca testele cu pricina să fie trecute mai întâi de magistraţii în funcţie. Þinând cont de felul în care se comportă unii judecători în sala de judecată, mă îndoiesc că măcar jumătate dintre magistraţi ar reuşi să treacă de aceste teste. Şi atunci despre ce justiţie vorbim?
Toate aceste interese mărunte, alături de prostie şi tupeu, ne-au împiedicat în ultimul sfert de secol să vedem imaginea de ansamblu şi să venim cu strategii viabile pentru a avea o justiţie cu adevărat funcţională. Timpul nu este pierdut, însă atât timp cât cei care au îndobitocit sistemul judiciar se află încă la comandă, vom aştepta mult şi bine până când vom putea vorbi de dreptate în justiţie.
