Scriam acum câteva zile despre un caz ce mi se pare relevant pentru maniera în care se face justiţie în România. Un expert cadastral a fost condamnat pentru fapte de corupţie în baza unor legi abrogate. Grav este că, dacă prima instanţă a greşit, în momentul când procurorul DNA le spune judecătorilor, cu subiect şi predicat, că nu mai există bază legală pentru continuarea procesului, iar magistraţii de la instanţele superioare îi menţin pedeapsa, vorbim de cu totul altceva. Nu este incompetenţă sau indiferenţă, cum s-ar putea crede la prima vedere, ci frică. Teama că cei care au comis-o prima dată vor răspunde penal şi civil pentru trimiterea unui om în judecată fără drept. Şi de aici ideea de a continua procesul, menţinând aparenţa unui judecăţi legale pentru a şterge erorile celor care s-au ocupat iniţial de caz.
Este o metodă specific românească, o recunoaşteţi cu siguranţă, este clasicul aruncat al gunoiului sub preş. Numai că de data asta nu mai merge chiar aşa. Poate acum 5-10 ani manevra ar fi funcţionat. Acum cel condamnat pe baza unor legi care nu mai existau se va adresa CEDO, iar instanţa europeană ne va obliga, pentru a nu ştiu câta oară, la plata de daune morale. Va fi o cifră cu multe zerouri, plătită, evident, din bani publici. Acesta este preţul unor gafe comise de oameni ce refuză să recunoască faptul că au greşit, dar care, paradoxal, cred cu tărie că împart dreptatea. Nu e primul caz şi nu va fi nici ultimul. Şi asta e grav. Pentru că menţinerea unor astfel de personaje în sistemul judiciar sub roba de magistrat, fie ei judecători sau procurori, este chiar mai gravă decât „greşelile” lor, pentru că înseamnă complicitatea colegilor de instanţă sau parchet. O mână spală pe alta, cum bine se spune, numai că de data asta e pe bani publici şi ne afectează direct, pentru că numai justiţie nu se mai poate chema asta.
O vedem şi în breasla medicilor, unde cazuri evidente de malpraxis sfârşesc cu clasica concluzie „mortul e de vină”. Să ne înţelegem. Nimeni nu este perfect, prin urmare greşelile sunt cât se poate de normale, omeneşti.
Dar pornind de la această realitate şi până la menţinerea pe nedrept a unui om în puşcărie pentru luni de zile, dar şi distrugerea carierei profesionale, a vieţii de familie, ca să nu mai amintim de imaginea publică, este o distanţă de la cer la pământ. Răspunderea magistratului trebuie să devină o realitate cu adevărat, într-o manieră care să nu pună presiune pe cei care trimit infractorii în judecată sau pronunţă sentinţe, dar care nu trece cu vederea greşelile evidente de aplicare şi interpretare a legii, ca să nu mai vorbim de necunoaşterea ei. Spun asta pentru că, din păcate, sunt magistraţi care nu cunosc diferenţa dintre Criminalistică şi Criminologie. Iar alţii condamnă un nenea la 10 ani de închisoare pentru că a furat banii de cartofi ai unei bătrâne, în timp ce un interlop care a omorât trei oameni pe trecerea de pietoni primeşte doi ani de închisoare cu suspendare. Atât timp cât ne comportăm în justiţie ca la cumetrie, nu avem cum să emitem pretenţii la o noţiune devenită pentru unii reprezentanţi ai sistemului judiciar de neînţeles: dreptatea.
