Sărbătorile Pascale sunt un bun prilej de reflecţie, de autoevaluare, în ideea de a face un prim pas spre spre ceea ce dorim să devenim, persoane mai bune, care se pot gândi şi la binele aproapelui, nu numai la cel propriu. E nevoie, spun eu, să facem acest lucru, pentru că la nivel interior fiecare dintre noi are nevoie de o exorcizare a propriilor demoni, de o renunţare la răutăţile şi frustrările acumulate, ce conduc de multe ori la refulări inutile. Trebuie şi putem face aceste lucruri, dar ţinând cont de realităţile cu care ne confruntăm zi de zi. Pentru că, vrem sau nu vrem să recunoaştem, România noastră diferă extrem de mult ca civilizaţie şi cultură de orice ţară europeană. Cei 50 de ani de comunism au schimbat major naţia noastră şi după 25 de ani nu suntem nici pe departe acolo unde am vrea să fim. Se spune că trebuie să fii bun indiferent dacă cel căruia îi faci un bine îţi întoarce sau nu gestul şi sunt perfect de acord cu asta. Cu un mic amendament: să nu se întoarcă împotriva ta. Mulţi vor spune că dacă te lepezi de gândurile rele şi faci fapte bune, o faci necondiţionat şi aşa trebuie să funcţioneze, dar după cum spuneam anterior, noi trăim în România. Şi asta stând lucrurile, dacă continui să faci lucruri bune, deşi se întorc împotriva ta, nu vei sfârşi foarte bine. Sunt convins că fiecare dintre cei care citesc aceste rânduri ştiu la ce mă refer. Am întâlnit cazuri de persoane, pe care după ce le-ai ajutat, îţi scot ochii că nu ai făcut mai mult sau cum cred ele că ar fi fost mai bine. Sunt unii care ajung să îţi facă rău după ce i-ai ajutat cu bani sau alte lucruri, chiar dacă nu o fac intenţionat, şi stă în puterea noastră să identificăm din timp astfel de pericole, pentru a le putea preveni. Cazul tânărului care a murit bătut de propriul angajat, pe care îl împrumutase cu o sumă de bani, este cred un exemplu mai mult decât elocvent. Cred totuşi că cei mai răi sunt cei care se pot ajuta singuri, dar care din lene sau superficialitate nu o fac, însă întind mâna la ceilalţi, doar pentru a-i judeca şi ataca de fiecare dată când au prilejul. În cazul lor, o doză de realitate este exact de ce au nevoie, pentru că altfel se vor complace în această situaţie tot restul vieţii. Ar fi cazul să recunoaştem că mulţi din ţara asta sunt nişte întreţinuţi, chiar dacă unii sunt de lux, iar practica cu ajută-ţi aproapele li se potriveşte ca unsă. Finalmente, nu noi facem alegerile, ci chiar cei în nevoie, pentru că dacă chiar îţi este greu, accepţi ajutorul fără să te înjoseşti şi încerci să schimbi situaţia. Dacă ai ajuns la pământ pentru că vrei să fii acolo, iar când cineva îţi întinde o mână, o accepţi, pentru ca apoi, cu ipocrizie, să o muşti, îţi cam meriţi soarta. Ca să ne apropiem de ceea ce vrem să devenim ca oameni, e nevoie să fim mai buni, dar asta nu înseamnă că trebuie să fim luaţi drept fraieri.
