Agitaţie şi freamăt. Declaraţii populiste pe de o parte, neajunsuri, suferinţă, depresii vecine cu pierderea minţii şi a vieţii pe de cealaltă parte. Societatea noastră se polarizează tot mai puternic. O mână de indivizi liniştiţi stau în scaune aducătoare de bani pe degeaba şi mimează interesul pentru o naţiune aflată în pragul sărăciei.
Protestele sindicale ale celor 80 de mii de bugetari nu au suficientă greutate, căci nu par să mai mişte suflete, oricât de radicale ar fi. Acestea nu vor înclina balanţa contra unei moţiuni pentru care şansele reuşitei amintesc de un compus chimic instabil.
Geografia şi istoria predate în limba maghiară ar putea fi miza căderii moţiunii de cenzură, căci UDMR se vede acum în poziţia de a decide menţinerea sau nu la putere a celor care o deţin în prezent.
Învăţătoarea Cristiana Anghel predă acum întregii naţii lecţia determinării. Ne-am obişnuit să acceptăm prea multe. Nu ne deranjează nici faptul că telefoanele ne sunt ascultate, nici furturile masive ale tuturor indivizilor cocoţaţi în diverse fotolii decizionale conform girului partidului. Nu ne deranjează nici furtul în Parlament şi nerespectarea legilor. Cu toţii vedem că nu mai trăim între graniţele unui stat de drept, ci într-un spaţiu condus în termeni ce ţin de patologic şi infracţionalitate. În orice altă ţară, oamenii catedrelor s-ar fi solidarizat cu cea care a intrat în greva foamei şi ar fi încetat lucrul. Noi privim interzişi la rezistenţa acestei femei care după mai mult de 60 de zile de grevă a foamei încă mai trăieşte... Trăieşte pentru a ne cere să susţinem un stat de drept, în care legile să fie respectate, în care drepturile omului să fie respectate...
Ne-am obişnuit să arătăm acuzator spre clasa politică şi să îi acuzăm de nepăsare. Politicienii au venit dintre noi, şi ne reprezintă. Pentru a-şi obţine locurile în Parlament şi-au şantajat oponenţii cu diferite dosare privind trecutul lor, au cumpărat voturile electoratului cu mălai, făină, ulei, zahăr, căldări, tricouri. Apoi îşi vând voturile din Parlament pe mai mulţi bani faţă de cei cheltuiţi pentru ocuparea scaunelor de care s-au lipit. Iar unora dintre noi tot acest lanţ de întâmplări ni se pare firesc. Învăţătoarea ţine să ne zgâlţâie pe toţi, pentru a ne scutura de apatia care ne-a cuprins. Dar gestul său pare inutil. Poate că nici moartea sa nu ne va elibera de vălul iluzoriu care ne-a determinat să acceptăm totul ca pe ceva firesc. Nu doar politicienii pot fi acuzaţi de indiferenţă. De fapt pe toţi ne cam doare la „başcheţi” de erodarea fiinţei naţionale.
Aşa că ce vom face dacă „greşeala” care a permis adoptarea TVA-ului de 5% se va repeta şi moţiunea va trece? Ce vom pune în loc? Tot minciună, ipocrizie, şantaj şi hoţie?! Căci acestea au devenit acum caracteristici ce ne definesc. Dar cine stă să îşi pună aceste întrebări? Pe noi ... ne doare la „başcheţi”.
Protestele sindicale ale celor 80 de mii de bugetari nu au suficientă greutate, căci nu par să mai mişte suflete, oricât de radicale ar fi. Acestea nu vor înclina balanţa contra unei moţiuni pentru care şansele reuşitei amintesc de un compus chimic instabil.
Geografia şi istoria predate în limba maghiară ar putea fi miza căderii moţiunii de cenzură, căci UDMR se vede acum în poziţia de a decide menţinerea sau nu la putere a celor care o deţin în prezent.
Învăţătoarea Cristiana Anghel predă acum întregii naţii lecţia determinării. Ne-am obişnuit să acceptăm prea multe. Nu ne deranjează nici faptul că telefoanele ne sunt ascultate, nici furturile masive ale tuturor indivizilor cocoţaţi în diverse fotolii decizionale conform girului partidului. Nu ne deranjează nici furtul în Parlament şi nerespectarea legilor. Cu toţii vedem că nu mai trăim între graniţele unui stat de drept, ci într-un spaţiu condus în termeni ce ţin de patologic şi infracţionalitate. În orice altă ţară, oamenii catedrelor s-ar fi solidarizat cu cea care a intrat în greva foamei şi ar fi încetat lucrul. Noi privim interzişi la rezistenţa acestei femei care după mai mult de 60 de zile de grevă a foamei încă mai trăieşte... Trăieşte pentru a ne cere să susţinem un stat de drept, în care legile să fie respectate, în care drepturile omului să fie respectate...
Ne-am obişnuit să arătăm acuzator spre clasa politică şi să îi acuzăm de nepăsare. Politicienii au venit dintre noi, şi ne reprezintă. Pentru a-şi obţine locurile în Parlament şi-au şantajat oponenţii cu diferite dosare privind trecutul lor, au cumpărat voturile electoratului cu mălai, făină, ulei, zahăr, căldări, tricouri. Apoi îşi vând voturile din Parlament pe mai mulţi bani faţă de cei cheltuiţi pentru ocuparea scaunelor de care s-au lipit. Iar unora dintre noi tot acest lanţ de întâmplări ni se pare firesc. Învăţătoarea ţine să ne zgâlţâie pe toţi, pentru a ne scutura de apatia care ne-a cuprins. Dar gestul său pare inutil. Poate că nici moartea sa nu ne va elibera de vălul iluzoriu care ne-a determinat să acceptăm totul ca pe ceva firesc. Nu doar politicienii pot fi acuzaţi de indiferenţă. De fapt pe toţi ne cam doare la „başcheţi” de erodarea fiinţei naţionale.
Aşa că ce vom face dacă „greşeala” care a permis adoptarea TVA-ului de 5% se va repeta şi moţiunea va trece? Ce vom pune în loc? Tot minciună, ipocrizie, şantaj şi hoţie?! Căci acestea au devenit acum caracteristici ce ne definesc. Dar cine stă să îşi pună aceste întrebări? Pe noi ... ne doare la „başcheţi”.
