Preţ de câţiva ani, la anumite intervale de timp, tot eram tentată să povestesc într-un editorial - aceasta fiind singura modalitate prin care eu, redactor şef de ziar, mă puteam exprima în scris, în lipsa unui blog - despre un mare ziarist, deontolog şi moderator imparţial. Mă mânca mâna şi fremătam pe dinăuntru, simţeam că trebuie să afle şi alţii că nu tot ce zboară se mănâncă şi nimic nu este ceea ce pare a fi. De fiecare dată, însă, am ezitat. Nu din laşitate! E vorba mai mult de o prea mare doză de bun simţ împletită cu ceva timiditate şi cred că şi de o oarecare... lipsa de încredere în necesitatea unui asemenea demers în breasla noastră. Multă vreme am crezut că ziariştii trebuie să se ajute între ei, nu să se atace între ei, că are cine să-i atace din afara breslei... Ce-i drept, nu mai cred de mult aşa ceva. Slavă Domnului, m-au atacat şi pe mine colegi de breaslă, deci... ca să zic aşa, m-am călit.
Dar să revin la povestea cu ziaristul. S-a întâmplat acum mulţi ani, cred că în 2003 sau 2004. Participam la un seminar pe teme economice la Sinaia, cu invitaţi tot unul şi unul, din afaceri, politică, administraţie şi câţiva realizatori de emisiuni TV din Bucureşti. În una din zilele seminarului trebuia să vorbeasa Robert Turcescu, la castelul Pelişor. El era doar unul dintre cei 6-8 vorbitori din acea zi. Eu eram fumătoare şi la Pelişor nu puteai fuma decât afară, aşa că am ieşit la o ţigară, alături de colega mea, fumătoare şi ea. Acolo a intrat în vorbă cu noi o tânără foarte drăguţă, care însă nu ne-a spus de unde este. Când noi am început să frunzărim hârtiile să vedem ce urmează în program şi ne-am exprimat temerea că am putea să pierdem discursul lui Turcescu, ziarist aflat atunci pe val cu emisiunea sa cu bila albă şi bila neagră, tânăra ne-a privit cu ochi mari şi a zâmbit îngăduitor. Ne-a zis că nu avem ce pierde, că ne poate da ea hârtiile cu discursul lui. Aşa am aflat că realizatorul TV avea în spate o echipă care îi documentează tot şi îi scrie, îi explică, îi face scheme... iar uneori el intră în emisiune fără să citească măcar acele foi. Tânăra făcea parte din acea echipă şi s-a ambalat, dezvăluindu-ne multe lucruri din culisele emisiunii, cum, de exemplu, i se spunea în cască să citească paragraful 2 din pagina 3 şi să întrebe ce e scris bolduit. Din acel moment am privit cu alţi ochi emisiunea lui şi chiar am putut sesiza momentele în care "se pierdea", se vedea clar că subiectul nu era pregătit de el şi nici „nu-şi făcuse temele”.
Ceea ce v-am povestit mai sus nu e, însă, lucrul care m-a făcut să-mi schimb total părerea vizavi de Turcescu, ci un alt incident petrecut la seminarul de care vă povestesc. După cum vă spuneam, invitaţii la prezidiu, cu discurs prins în program, erau dintre cei mai interesanţi: oameni de la SIF-uri, de la BNR, Bursa Română de Mărfuri, Camera de Comerţ... şi câţiva oameni de media cu mare notorietate. Ei bine, când a venit rândul lui Turcescu să vorbească, acesta s-a ridicat şi a anunţat că el îi va ceda timpul său lui Dinu Patriciu. Omul de afaceri din Top 300 intrase în sală de ceva vreme şi asistase la câteva discuţii iar la un moment dat i-a făcut semn lui Tucescu să iasă după el afară, unde n-au stat decât câteva minute.
Ceea ce vreau să spun este că astăzi, după „deconspirarea” lui Turcescu sau ce naiba o fi fost aia, văd într-o altă lumină evenimentele de atunci. La vremea respectivă mi-am zis în sinea mea doar că e jenant ca tu, un ziarist de top, să te dai la o parte să faci loc unui om de afaceri care să-şi strige de la tribună nemulţumirile vizavi de politica BNR. Acum nu mai ştiu ce să cred...
