Te felicit dragul meu concitadin pentru determinarea de a-ţi fi găsit timpul să mergi la vot. Vecinul, prietenul, colegul meu, din copilărie, adolescenţă, şi cel de acum, pe tine te salut. Ştiu că te simţi dezamăgit, dar nu e cazul. Chiar dacă tot oraşul simte duhoarea fraudei electorale, dar nu protestează, cândva or să vină şi timpurile curăţării acestor meleaguri pe care le iubim, dincolo de mizeria cu care este acoperită. Am adormit cu această recunoştinţă în suflet pentru cei care au avut tăria de a-şi susţine un pricipiu, fiecare aşa cum a putut. Unii prin gestul de a ştampila. Ce s-a mai întâmplat ulterior şi de ce nu veneau rezultatele oficiale, ba nici măcar cele neoficiale, este o altă chestiune. Alunec în somnul scurt-circuitat.
Am zâmbit în zorii dimineţii legănaţi de cântecul suav al ploii cele blânde. Apoi stropii au început să se joace zburdalnici, veseli, mai rapid, tot mai rapid. Am început să alerg printre stropii de ploaie cu sufletul desculţ, ca-n copilăria inocenţei vesele, hohotind de râs, învârtindu-mă aşa ca atunci când singura problemă de rezolvat era cum să coafez păpuşa şi ce ţinută să aibă în acea zi. Am deschis ochii mari şi am privit câinele blând, aşteptând într-o pază nemioritică... Zâmbesc din nou printre stropii naturii. Nu plânge nimeni, ci doar norii, care îşi varsă spre noi încercarea de a ne mai curăţa. S-au oprit învrăjbirile campaniei... Din când în când, câte un extra-zelos nedeconectat de la misia de partid se trezeşte să mă mai înjure, să îmi arunce mizeriile pe care nu are curajul să mi le spună în faţă. E forţos şi face “BUUUUU!” la mine, dincolo de tastatură, chircit în micimea cu care îşi îmbracă gunoiul ce i-a înlocuit sufletul.
Alţii îmi râd în faţă spunându-mi cu alte cuvinte că sunt proastă cu acte-n regulă şi fără bani. Aşa... şi????? La ce îmi folosesc idealurile?! Uite, mie îmi folosesc la neplata facturilor, la nealimentarea cu carburant a maşinii pe care nu o deţin, la necumpărarea casei pe care... da, nu o am. Ce am? Am puterea de a ieşi pe stradă cu capul sus, oricând, oriunde, la orice oră din zi şi din noapte! Libertatea de a fi OM.
Ori de câte ori am susţinut o idee, o persoană, un principiu, nu am ezitat. Nu am şovăit vreo clipă pentru a mă opri din drum, doar fiindcă unii au făcut “BUUUUU!” la mine mai încet sau mai zgomotos.
O vreme mi se acrise să tot scot cărbuni încinşi din foc, cu propriile mâini, în locul altora. Cei care urma să beneficieze de gestul meu se strângeau ciotcă şocaţi de curajul meu de a înfrunta pericolul, iar ei primeau premiul pentru gestul lor de a face frumos, de a fi mâţâit, scheunat, gudurat, după cum le cerea călăul... Am practicat cu osârdie acest sport.
Acum foşgăie ameniţările, care au rămas, ecou ce încă se mai aude, al campaniei infecte care tocmai s-a încheiat. Ura viscerală musteşte încă, se autoalimentează şi se agită acidulat. “Buuuu” se reaude multiplicat, spre cei care şi-au susţinut principiile. “Buuuu-l” de acum zice că se va îmbogăţi de pe urma celor care şi-au apărat principiile. “Buuuu!” la voi, zic, respingându-vă tentativele de a ne speria. Vă las în plata Domnului cu toată dorinţa voastră de răzbunare. Tiraniile, hoţiile şi nedreptatea se sfârşesc atunci când se aşteaptă torţionarii mai puţin. Iar momentul acela va veni.
Alerg în ploaie cu sufletul desculţ, curat ca-n zorii inocenţei.
Am zâmbit în zorii dimineţii legănaţi de cântecul suav al ploii cele blânde. Apoi stropii au început să se joace zburdalnici, veseli, mai rapid, tot mai rapid. Am început să alerg printre stropii de ploaie cu sufletul desculţ, ca-n copilăria inocenţei vesele, hohotind de râs, învârtindu-mă aşa ca atunci când singura problemă de rezolvat era cum să coafez păpuşa şi ce ţinută să aibă în acea zi. Am deschis ochii mari şi am privit câinele blând, aşteptând într-o pază nemioritică... Zâmbesc din nou printre stropii naturii. Nu plânge nimeni, ci doar norii, care îşi varsă spre noi încercarea de a ne mai curăţa. S-au oprit învrăjbirile campaniei... Din când în când, câte un extra-zelos nedeconectat de la misia de partid se trezeşte să mă mai înjure, să îmi arunce mizeriile pe care nu are curajul să mi le spună în faţă. E forţos şi face “BUUUUU!” la mine, dincolo de tastatură, chircit în micimea cu care îşi îmbracă gunoiul ce i-a înlocuit sufletul.
Alţii îmi râd în faţă spunându-mi cu alte cuvinte că sunt proastă cu acte-n regulă şi fără bani. Aşa... şi????? La ce îmi folosesc idealurile?! Uite, mie îmi folosesc la neplata facturilor, la nealimentarea cu carburant a maşinii pe care nu o deţin, la necumpărarea casei pe care... da, nu o am. Ce am? Am puterea de a ieşi pe stradă cu capul sus, oricând, oriunde, la orice oră din zi şi din noapte! Libertatea de a fi OM.
Ori de câte ori am susţinut o idee, o persoană, un principiu, nu am ezitat. Nu am şovăit vreo clipă pentru a mă opri din drum, doar fiindcă unii au făcut “BUUUUU!” la mine mai încet sau mai zgomotos.
O vreme mi se acrise să tot scot cărbuni încinşi din foc, cu propriile mâini, în locul altora. Cei care urma să beneficieze de gestul meu se strângeau ciotcă şocaţi de curajul meu de a înfrunta pericolul, iar ei primeau premiul pentru gestul lor de a face frumos, de a fi mâţâit, scheunat, gudurat, după cum le cerea călăul... Am practicat cu osârdie acest sport.
Acum foşgăie ameniţările, care au rămas, ecou ce încă se mai aude, al campaniei infecte care tocmai s-a încheiat. Ura viscerală musteşte încă, se autoalimentează şi se agită acidulat. “Buuuu” se reaude multiplicat, spre cei care şi-au susţinut principiile. “Buuuu-l” de acum zice că se va îmbogăţi de pe urma celor care şi-au apărat principiile. “Buuuu!” la voi, zic, respingându-vă tentativele de a ne speria. Vă las în plata Domnului cu toată dorinţa voastră de răzbunare. Tiraniile, hoţiile şi nedreptatea se sfârşesc atunci când se aşteaptă torţionarii mai puţin. Iar momentul acela va veni.
Alerg în ploaie cu sufletul desculţ, curat ca-n zorii inocenţei.
