După moda începută la Bucureşti de Traian Băsescu acum ceva timp, în Galaţi se demolează de zor în ultimele săptămâni. Chioşcurile sunt culcate la pământ sau relocate, dacă proprietarii ajung la o înţelegere cu Primăria. Din punct de vedere estetic, operaţiunea este bună, pentru că nu e nimic mai dizgraţios decât un oraş plin de chioşcuri, fiecare după cum a reuşit să se învârtă pentru a căpăta o bucăţică de spaţiu public.
S-a vorbit de partea socială, de oamenii care rămân fără slujbe în plină criză, fără să se poată angaja în altă parte. Dacă sunt angajaţi legal, atunci acolo cu adevărat putem vorbi de o problemă socială, dar există şi reversul medaliei, unde tot soiul de neaveniţi înţeleg să facă afaceri ţinând angajaţii în „probe” câte două, trei luni, pentru a le face apoi vânt pe motiv că nu i-au convins să-i angajeze. În tot acest timp, v-aţi prins că oamenilor nu li s-au făcut cărţi de muncă, fiind plătiţi la negru sau, de multe ori, chiar deloc.
Există şi o altă parte a problemei. Dacă desfiinţăm toate aceste chioşcuri, ce li se oferă gălăţenilor ca alternativă? Pentru o apă plată trebuie să meargă la supermarket? Nu e tocmai o alternativă viabilă, pentru că supermarketurile vor profita imediat de ocazie pentru a mări nejustificat preţurile la majoritatea produselor şi numai asta ne mai lipsea acum. Primăria vorbeşte de spaţiile de la parterul blocurilor pentru relocarea acestor mici afaceri, dar nu întotdeuna se poate face acest lucru, din cauza chiriilor mult prea mari. Cei care ar accepta să îşi mute afacerile în aceste spaţii ar mări preţurile la produsele comercializate pentru a putea suporta chiria şi a rămâne cu un mic profit. Din nou, tot gălăţeanul ar fi cel lovit, iar municipalitatea trebuie să ţină cont în primul rând de acest lucru.
Să demolezi chioşcuri cu Poliţia lângă tine e uşor, dar trebuie să ai o strategie care să compenseze dispariţia de pe piaţă a acestor mici buticuri. Cea mai bună modalitate ar fi relocarea chioşcurilor de comun acord cu proprietarii în zone apropiate celor de unde au fost ridicate, unde să există vad pentru ca oamenii să aibă vânzare măcar apropiată de cea pe care o aveau înainte. Aşa câştigă toată lumea, pentru că gălăţeanul nu va muri dacă se deplasează cu 30-40 de metri mai departe decât o făcea până acum pentru a cumpăra ce îşi doreşte. Ar fi o idee, dar deocamdată fiecare parte preferă o alternativă mai agresivă decât calea dialogului. Zeci de procese au fost deschise pe rolul instanţelor, iar municipalitatea este vulnerabilă, pentru că, dacă un singur chioşcar reuşeşte să obţină o decizie judecătorească prin care Primăria este obligată să îi prelungească autorizaţia de funcţionare, se va crea un precedent de care vor beneficia toţi. Este clar că nu mai poate continua de aceeaşi manieră, cu oraşul împânzit de chioşcuri pe domeniul public, dar la fel de adevărat este că nu le putem radia din schemă ca şi cum nu ar fi existat. Calea de mijloc o reprezintă dialogul, dar, din păcate, prin părţile astea se pare că nu avem această calitate.
