Am văzut şi eu mai zilele trecute că noul preşedinte ales al României s-a dus în vizită pe la Chişinău pentru a lămuri moldovenii că trebuie să se alieze cu România, că trebuie să intre în UE şi că noi, românii, le vom garanta integritatea teritorială. După umila mea părere, nu cred că toţi moldovenii ar vrea să facă parte din România. Şi nici că Iohannis le poate garanta ceva. De fapt, mai mult de jumătate dintre moldoveni sunt pro-ruşi, asta se va vedea şi în urma alegerilor de pe la ei. A fi pro-rus nu cred că e ceva ca o boală sau ca ceva rău. A fi pro-rus în ziua de azi, când Europa s-a unit cât de cât, atunci când în coasta ruşilor s-au adunat toate marile puteri ale Europei sprijinite şi de americani, ba, chiar şi de australieni, a spune că eşti pro-rus este cumva echivalent cu a spune: ”eu vreau să-mi dau cu ciocanul în cap”. Nu ştiu de ce, dar dintre toate limbile străine pe care am reuşit să le învăţ, rusa mi s-a părut o limbă grea şi nu spun asta doar pentru că sunt alegeri acum în Moldova dar limba românească este mai frumoasă şi mai ”încântătoare la urechi” ca multe alte limbi străine. Până una-alta, uite că noi românii, ca să mergem la ”fraţii” noştri moldoveni, trebuie să avem paşaport. Pe vremuri, dacă ţin eu bine minte, tata se ducea la moldoveni trecând aşa-zisul ”pod de flori” şi ne cumpăra căciuli din blană de iepure moldovean sau vreo două damigene cu vin pentru el. Acum, pentru că tot suntem ”fraţi”, trebuie să ne prezentăm la graniţă cu paşaportul şi să spunem acolo că venim din ”străinătate”. Nu vor toţi moldovenii să intre nici în UE, nici să se alipească la România, cei mai mulţi sunt cu frica în sân că vine Putin şi le taie gazele, le taie lumina şi, cei mai mulţi, cei nostalgici (aşa cum avem şi noi, de fapt), stau şi plâng după vremurile trecute, vremurile când comunismul era modul lor de viaţă, vremurile când tot omul avea un loc de muncă şi nu era obligat să treacă graniţa, el sau nevasta sau copii lui, pentru a vinde ţigări sau peşte afumat în România. Am văzut cu toţii câte eforturi au făcut de-a lungul timpului marii oameni ai neamului românesc pentru a reîntregi neamul, oameni ca Adrian Păunescu, Corneliu Vadim Tudor sau câţi şi câţi oameni pe care de obicei eu unul nu îi laud, le admir scrierile, în rest nu îi suport, dar cu care, în problema asta, sunt de acord. Numai că asta nu înţeleg eu, şi nici nu am să înţeleg vreodată: de ce trebuie să tragem noi de fraţii noştri moldoveni atunci când nici ei, nici noi, nu suntem chiar atât de fericiţi pe lumea asta? Ce să facem, să unim două sărăcii pentru a face una mai mare? Cred că la asta se gândesc şi mulţi moldoveni şi, probabil, mulţi dintre ei îşi amintesc nostalgic de vremea când exista încă URSS. Şi nu sunt pro-rus...
