Circul generat de fratele preşedintelui României nu reprezintă altceva decât o extensie a ceea ce reprezentăm, în momentul de faţă, ca naţie. Când te înhami cu un clan de interlopi, cunoscuţi oriunde pentru că au făcut avere din evaziune fiscală şi cămătărie, nu te poţi aştepta decât la ce se poate mai rău. Ne caracterizează cu preponderenţă invidia, prostia şi aroganţa, toate duse la extrem, iar nevoia de scandal şi violenţă se pare că primează de fiecare dată. Ce dovadă mai clară este audienţa pe care o au tot soiul de pseudoemisiuni, în care primează detalii sordide din viaţa unor personaje, care nu au realizat nimic în viaţă, cu excepţia celor de sex feminin, care, v-aţi prins, au pozat goale prin nu ştiu ce reviste pentru adulţi? Încercarea de lăcrimare a preşedintelui Băsescu nu mai păcăleşte pe nimeni, iar şeful statului va începe de acum încolo să plătească poliţele pe care nu le-a onorat până acum. Problema este că alături de el vom plăti şi noi, cei mulţi, care avem, ca de obicei, statutul de victime colatorale într-un război care nu se dă pentru democraţie, ci pentru obţinerea unor sfere de influenţă în zonele care încă mai sunt profitabile din economie. Şi mai jalnic mi se pare Ponta, un plagiator umil cu aspiraţii prezidenţiale, care ne vorbeşte acum de demisia lui Băsescu, el care nu a cunosc onoarea ca procuror şi cu siguranţă nu o va afla ca un pseudopolitician dintr-un partid mai corupt acum ca niciodată. Am avut de fiecare dată puterea să schimbăm lucrurile, dar nu am făcut-o, aşteptând de la alţii să o facă pentru noi, lucru care , evident, nu se va întâmpla niciodată. Spaniolii au decis în 1975 să-şi schimbe soarta, trecând la sistemul monarhiei constituţionale, iar patruzeci de ani mai târziu sunt una dintre cele mai puternice naţiunii ale lumii, pornind de la economie şi până la sport. Noi nu am învăţat lucruri elementare, cum ar fi că, pentru a-i schimba pe alţii, trebuie mai întâi să te schimbi pe tine însuţi. I-am îmbogăţit preţ de 25 de ani pe toţi ordinarii, făcându-ne că nu vedem când eludau statul, ca să păstrăm nişte locuri de muncă iluzorii, iar acum ne revoltăm că ţara se zbate în sărăcie, iar tinerii nu au locuri de muncă. Dacă vom continua să trăim ca şi până acum, fără aspiraţii ce nu depăşesc ziua de mâine, să nu ne mirăm că peste zece ani copii noştri vor fi sclavi pentru un neica nimeni, ca să obţină salariul minim pe economie sau, în cel mai bun caz, vor hămăli pentru câţiva euro în străinătate, iar seara îşi vor pune poze pe Facebook, ca să se convingă pe ei înşişi că o duc bine. Când nu vom mai fi tentaţi să zgâriem maşina vecinului pentru că ştie ce vrea de la viaţă şi a făcut ce trebuia pentru a ajunge unde şi-a propus, când vom reuşi să vedem dincolo de propaganda ce se ascunde în spatele unor aşa zise emisiuni politice şi nu ne vom mai lăsa manipulaţi ca nişte oi, vom şti că suntem pe drumul ce bun. Până atunci, nu pot decât să constat că aşa cum ne aşternem, aşa vom dormi.
