Cel puţin aşa zic cei de la Children's World Survey, care după ce au studiat vreo 53.000 de copii au ajuns la concluzia că românii au cei mai fericiţi copii din Europa. Dar tot după studiile lor s-ar părea că din copiii ăştia fericiţi acum pentru că sunt mai protejaţi decât alţii de prin alte ţări, pentru că au mai multe jucării şi haine decât copiii englezilor de exemplu, vor apărea cei mai nefericiţi adulţi din Europa. Aşa că nu văd cu ce să ne mândrim că avem copii care nu duc lipsă de afecţiune părintească şi că avem copii cu multe jucării. În primul rând că nici asta nu este întru totul adevărat. Dacă te duci prin vreun sat de pe la noi prin Moldova sau de pe oriunde prin ţărişoara asta, ai să vezi copii desculţi şi care dacă au una sau două maşinuţe sau vreo păpuşă făcută din cârpe. Numai că dacă ai să-i întrebi, sunt fericiţi şi ăştia, copilăria e făcută din multă joacă şi nu pretinde neapărat jucării scumpe şi multe. Asta dacă nu cumva atunci când vine timpul culesului nu îi cară părinţii pe la alţii la cules porumbul sau viile, pentru că atunci ziua de joacă se transformă în zi lungă de stat în soare cu cămaşa udă în spate. Şi asta doar pentru că părinţii sunt săraci şi bucuria copiilor este ca după o zi de muncă să aibă parte de o masă mai bună decât cea de acasă. Şi să nu credeţi că ţăranii angajatori le dau cine ştie ce bunătăţi, de cele mai multe ori fasole cu jumări şi foarte rar vreun borş cu carne. Tare aş vrea eu ca ăia care fac studiile astea pe copiii noştri să stea şi ei măcar o săptămână împreună cu ei la munca câmpului. Probabil că sunt şi copii fericiţi, sigur că sunt, numai că şi fericirea asta durează cât durează, până pe undeva pe la 12-13 ani, când jucăriile nu mai sunt o prioritate, când timpul de joacă se reduce pentru că intervine şcoala, bat-o vina, şi când încep să aibă deja nişte feţişoare ceva mai triste. Câng ajung deja la majorat, dacă stai să le analizezi copilăria, ai să descoperi că a fost cam scurtă fericirea lor, dar asta e, deocamdată nişte deştepţi, care poate că n-au avut cine ştie ce copilărie, spun lumii că noi avem cei mai fericiţi copii din Europa. Mai ales că de atunci, de pe la majorat, încep adevăratele probleme de viaţă, mai ales pentru cei care, dacă au luat sau nu bacalaureatul, nu reuşesc să intre la facultate. Pentru că viaţa de student este cumva o prelungire a copilăriei, mai ales dacă mai ai şi nişte părinţi ceva mai avuţi. Cei care, însă, nu au parte de viaţa de student, trebuie să se angajeze pe undeva, de multe ori într-o meserie care nu are nicio legătură cu pregătirea lor, cu nişte salarii mizere şi cu o viaţă mai deloc roz. Deci, nici n-au ajuns chiar adulţi şi deja s-a cam dus cu fericirea copilăriei.
