Cu bună ştiinţă sau nu, din prea multă dragoste sau exces de zel, mulţi dintre părinţii zilelor noastre şi-au transformat copiii într-un soi de oameni mari. Nu voi vorbi acum despre dramele copiilor cu părinţi iresponsabili, degeneraţi, inumani, haini, ci despre acei copii care au parte de un cămin în adevăratul sens al cuvântului, dar cărora oamenii mari, din exces de zel, le-au confiscat copilăria. Micuţii zilelor noastre nu mai aşteaptă de la Moş Crăciun, acest personaj magic al copilăriei, nici păpuşi, nici maşinuţe, trenuleţe, cărţi colorate, dulciuri ori desene animate încărcate de poveste. Copiii zilelor noastre, cu ajutorul părinţilor, au înlocuit jucăriile de sub brad cu telefoane mobile de ultimă generaţie, computere, tablete sau jocuri cu monştri şi roboţi, care îţi provoacă mai degrabă coşmaruri decât o imagine idilică a personajelor de poveste care ne-au marcat nouă, cândva, copilăria.
Citeam, în urmă cu două zile, în ediţia online a unui ziar cu profil financiar, despre faptul că producătorii de jucării sunt extrem de îngrijoraţi întrucât, chiar de la vârste fragede (trei ani), copiii sunt binecuvântaţi de către părinţi cu daruri dintre cele mai nepotrivite pentru un băieţel sau o fetiţă de trei, patru sau chiar cinci ani. Mulţi dintre micuţ primesc în dar tablete şi telefoane mobile, învaţă să folosească puşti, pistoale şi cuţite în jocurile pe calculator. Noua copilărie se rezumă la jocuri violente pe computer sau pe diferite gadget-uri, pentru că până şi copiii de şase ani au acum un telefon mobil primit cadou de la părinţi. Citeam, de asemenea, chiar în ziarul nostru, un material cu sfaturi de la specialişti pentru alegerea cadoului potrivit vârstei copilului. Dar oare câţi dintre cei care au citit aceste materiale au învăţat ceva din ceea ce au explicat specialiştii şi şi-au schimbat comportamentul vizavi de copil şi de nevoile lui?
Din ce în ce mai mult, copilăria trece neobservată lumii în care trăim. Multor copii nu le este preţuită copilăria. Dimpotrivă, există foarte mulţi părinţi care dispreţuiesc darurile specifice copilăriei şi-şi vor copilul cât mai repede maturizat. Îl iau martor la certurile lor, îl lasă să se uite la filme pentru adulţi, îl învaţă să înjure, să-i judece pe ceilalţi, îl îndeamnă "să nu se lase mai prejos” şi nu numai. Se comportă de parcă l-ar pregăti pentru vânătoarea în junglă. Şi sunt atât de convinşi că procedează corect, încât nu-şi văd greşeala nici măcar atunci când se plâng că nu se mai înţeleg cu copiii, că nu mai ştiu ce să facă cu ei. Oare nu este aceasta chiar plata faptului că le-au răpit copilăria?
