Teama celui care trebuie să ajute de cel pe care îl ajută poate duce la adevărate drame în care suferă ambele părţi. Este vorba de incidentele extrem de frecvente, dar nu mereu şi mediatizate, ale celor care lucrează în serviciile de prim ajutor, gen ambulanţă, şi care de multă vreme spun că au des de-a face cu victime violente sau rude la fel.
Acum câteva luni, o asistentă a stat cu satârul la gât în timp ce încerca să acorde ajutor unei femei al cărei soţ beat a pus mâna pe satâr. Asistenta şi colegul ei au scăpat atunci cu fuga. Şi e doar unul dintre incidentele grave mediatizate, căci numărul asistentelor ori ambulanţierilor care au luat măcar o palmă sau un pumn de la cei pe care trebuia să îi salveze este greu de măsurat.
De aici s-a ajuns la teama faţă de cei cărora trebuie să le acorzi un prim ajutor. Teama că, la coborârea din ambulanţă, nu se ştie cine sau de ce îi va ataca şi teama de a nu avea de unde să primeşti în timp util ajutor. Şi aşa s-a ajuns ca teama de a nu fi bătută să facă o asistentă să încalce protocoalele şi să nu stea lângă pacientul agresiv în timpul transportului, teamă care a dus la pierderea unei vieţi şi nenorocirea alteia. Pentru că, victime ori acuzaţi în această poveste, toţi au avut şi mai au de suferit. Cine are dreptate este greu de spus. Şi cei care solicită aceste servicii au şi ei nemulţumirile lor: ba că sunt prea multe întrebări la care trebuie să răspundă când sună după ajutor, ba că echipajul vine mai târziu, ba că nu pleacă mai repede. De cealaltă parte, numărul prea mic de echipaje duce la prea multe intervenţii pe echipaj, la stres, oboseală şi aşa mai departe. Care ar fi soluţia pentru ca aşa ceva să nu se mai întâmple nici de o parte nici de alta? Echipaj de poliţie lângă fiecare echipaj de ambulanţă. Greu de realizat, asta pentru că numărul poliţiştilor nu este nici el destul de mare. E drept că la multe cazuri cele două echipaje ajung în acelaşi loc, dar nu se poate şti când ajung la un caz cu rude/victimă violente.
Acum câteva luni, o asistentă a stat cu satârul la gât în timp ce încerca să acorde ajutor unei femei al cărei soţ beat a pus mâna pe satâr. Asistenta şi colegul ei au scăpat atunci cu fuga. Şi e doar unul dintre incidentele grave mediatizate, căci numărul asistentelor ori ambulanţierilor care au luat măcar o palmă sau un pumn de la cei pe care trebuia să îi salveze este greu de măsurat.
De aici s-a ajuns la teama faţă de cei cărora trebuie să le acorzi un prim ajutor. Teama că, la coborârea din ambulanţă, nu se ştie cine sau de ce îi va ataca şi teama de a nu avea de unde să primeşti în timp util ajutor. Şi aşa s-a ajuns ca teama de a nu fi bătută să facă o asistentă să încalce protocoalele şi să nu stea lângă pacientul agresiv în timpul transportului, teamă care a dus la pierderea unei vieţi şi nenorocirea alteia. Pentru că, victime ori acuzaţi în această poveste, toţi au avut şi mai au de suferit. Cine are dreptate este greu de spus. Şi cei care solicită aceste servicii au şi ei nemulţumirile lor: ba că sunt prea multe întrebări la care trebuie să răspundă când sună după ajutor, ba că echipajul vine mai târziu, ba că nu pleacă mai repede. De cealaltă parte, numărul prea mic de echipaje duce la prea multe intervenţii pe echipaj, la stres, oboseală şi aşa mai departe. Care ar fi soluţia pentru ca aşa ceva să nu se mai întâmple nici de o parte nici de alta? Echipaj de poliţie lângă fiecare echipaj de ambulanţă. Greu de realizat, asta pentru că numărul poliţiştilor nu este nici el destul de mare. E drept că la multe cazuri cele două echipaje ajung în acelaşi loc, dar nu se poate şti când ajung la un caz cu rude/victimă violente.
