Dacă ziua de 24 ianuarie a fost sărbătorită prin unele locuri cu petreceri de pensionari care s-au înghesuit să danseze pe la nu ştiu ce baluri unde pentru că nu au încăput cu toţii au fost programaţi vreo cinci sute pe lista de priorităţi de anul viitor (cu condiţia să mai apuce), alţii s-au adunat pe străzi să privească retragerea cu torţe a militarilor sau chiar s-au transformat în purtători de torţe ei înşişi. Mare bucurie mare pentru toată lumea, mai ales pentru fabricanţii de făclii, de alea învelite în bambus, care costă între 10 şi 16 lei bucata şi care mai nou se folosesc pe la nunţi, că la Unirea Principatelor Române nu cred că existau.
Ieri, nostalgicii care încă îl mai plâng pe Ceauşescu i-au sărbătorit ziua de naştere, amintindu-şi de „iepoca de aur”, când bani erau dar nu era mâncare. Mulţi chiar s-au salutat cu deviza „tot înainte! - că înainte era mai bine!”. Era mai bine pe naiba, cum spunea cineva, comunismul a fost inventat pentru proşti şi puturoşi. De aceea nici nu a rezistat pe nicăieri în lume, exceptând desigur Coreea de Nord şi Cuba. Păi în afară de faptul că toată lumea era chiar forţată să aibă un serviciu, că primeai de la întreprindere un apartament, fie el chiar şi cât o cutie de chibrituri, ce era oare atât de bine? Lipsa alimentelor (chiar dacă unii spun că mai toată lumea avea frigiderul plin), lipsa accesului la informaţie (da' ce, nu era Scânteia bătrână şi alte mijloace de informare în masă?), interdicţia de a te plimba de capul tău prin lume pe unde te ţineau băierile pungii sunt numai câteva din dezavantajele regimului comunist. Acum, piaţa gârâie de alimente, de tot felul de produse, încât comercianţii nu ştiu cum să mai facă să scape de marfa comandată, de multe ori fiind nevoiţi să apeleze la trucuri precum spălat salamurile sau afumăturile care stau cu săptămânile prin galantare. Sau, în cazul celorlalte produse, să inventeze „Black friday” sau mai ştiu eu ce altă zi în care se practică, chipurile, reduceri de până la 90%. Şi asta oare de ce? Pentru că românul nu mai are bani, pentru că românul dacă are nevoie de o casă şi nu are de unde lua bani ajunge să se împrumute pe la bănci pentru ca apoi să facă precum cei din grupul celor păgubiţi de căderea francului elveţian care au protestat săptămâna trecută în faţa guvernanţilor. Preţul la locuinţe este foarte mare în comparaţie cu „epoca de aur” când, dacă nu îl primeai de la întreprindere pentru a sta cu chirie, îţi puteai cumpăra unul în rate de câte 500 de lei pe lună. Ori, ţinând cont că pe atunci un salariu era între 2.200 şi 3.000 de lei, asta ar fi însemnat cam un sfert din salariu, ceea ce în zilele noastre este imposibil, o rată depăşind cu mult acest nivel. Deci, motive de sărbătorit nu prea ar mai fi.
