Subiectul plecărilor în masă peste hotare l-am mai abordat de câteva ori, dar simt nevoia să o fac din nou, mai ales după un studiu recent, ce a scos în evidenţă că am rămas vreo 20 de milioane în ţara asta. Cauzele sunt evidente, printre cele mai importante numărându-se lipsa locurilor de muncă, dar şi perspectivele sumbre ale societăţii româneşti. Miezul problemei este însă cu totul altul, iar cei mai mulţi dintre noi îl ştiu, dar nu vor să îl recunoască. Incompetenţa, nesimţirea, bădărănia, autosuficienţa sunt câteva din „ingredientele” care reprezintă motivul pentru care am ajuns Cenuşăreasa Europei. Deunăzi, am auzit la radio un tânăr care câştigă 1.500 de euro pe lună şi vrea să plece din ţară. La prima vedere ar părea un arogant care s-a săturat de bine, dar nu e deloc aşa. Nici comentatorul de la radio nu a înţeles iniţial pentru că era preocupat, ca majoritatea dintre noi, să se audă cum spune două prostioare, care pentru el reprezentau adevărul absolut. Tânărul vorbea însă de competenţă, de moralitate, de bună cuviinţă, lucruri care într-o societate ca a noastră nu stârnesc decât râsul. Aţi observat că în România cei care greşesc, indiferent de maniera în care o fac, nu se simt bine şi plusează, ducând gafa la nivelul unor tâmpenii monumentale. O fac nu pentru că nu ar înţelege că au greşit, ci pentru că în aroganţa lor vor să creadă că au dreptate, iar ceilalţi trebuie pur şi simplu să se conformeze, pe principiul „prostul nu e prost destul, dacă nu e şi fudul”. Ãsta e motivul pentru care finalmente nu o să rămână în ţărişoara asta decât golănaşii şi superficialii pentru că ei au cea mai mare trecere. În afară încăpăţânarea este folosită exact invers. Oamenii se străduiesc să dea ce e mai bun în orice fac, iar dacă li se cere un lucru, îl fac, dar şi puţin peste, ca să îşi demonstreze valoarea. Nu e nevoie de cuvinte, dar cine are ochi să vadă, o face. La noi, dacă cineva ar presta mai mult decât i se cere, i s-ar da mai mult de muncă şi mai multe responsabilităţi nu pentru că patronul i-ar recunoaşte valoarea, ci pentru că îl ia de prost. Fie doar şi pentru motivul ăsta oamenii pleacă, deşi poate părea pueril, dar s-au săturat să fie luaţi drept proşti de fiecare nespălat cu 10.000 de lei în cont, s-au săturat să verifice de 10 ori orice lucru înainte ca să nu fie traşi pe sfoară. Criza a adus cu ea numeroase probleme, dar putem folosi această perioadă pentru a pune bazele unui nou început. Ştiu că nu sunt cele mai bune exemple, pentru că diferenţele sunt enorme, dar e suficient să ne uităm la Germania şi Japonia după cel de-Al Doilea Război Mondial. Generaţiile de atunci au ştiut că trebuie să se sacrifice pentru ca urmaşii lor să o ducă mai bine şi au făcut-o fără să ezite. Şi la noi părinţii şi bunicii s-au sacrificat pentru a creea această ţară, dar noi, generaţia de astăzi, am reuşit să o facem praf în câţiva ani, iar generaţia de mâine este mai degrabă interesată de like-urile pe Facebook decât de viitorul lor. Aş vrea să pot trage o concluzie, dar mi-e teamă că ar fi mai pesimistă decât precedentele, aşa că prefer să mă abţin de data asta.
