Este general cunoscut că cei care ne conduc nu sunt capabili de un sfert de secol decât să vină cu tot soiul de taxe şi impozite pentru a genera venituri la buget, în condiţiile în care nu îi duce mintea la soluţii economice, care să aibă un impact real asupra economiei şi mai ales al traiului populaţiei. Aşa se face că ultima inovaţie în materie de taxe este taxa pe divorţ. Aţi auzit bine. Nu este vorba de doi lei, ci de o sumă importantă de bani, de ordinul miilor de euro, în funcţie de averea agonisită de soţi în timpul căsniciei. Taxa cu pricina reprezintă 3% din valoarea bunurilor soţilor, astfel că dacă este să luăm minimul pe care o familie îl deţine, respectiv un apartament şi o maşină, vorbim de peste 2.000 de euro, pe care morţi, copţi, cei care doresc să se despartă, trebuie să îi plătească. Nu mai vorbim de soţii care au o afacere sau bunuri de valoare, pentru că în asemenea cazuri discutăm de cu totul alte sume, de ordinul zecilor sau poate sutelor de mii de euro. Este de domeniul evidenţei că taxa cu pricina reprezintă un abuz de cea mai joasă speţă pentru că încalcă drepturile omului, deoarece forţează oamenii să rămână căsătoriţi în acte, dar separaţi în realitate, să trăiască ilegitim cu alţi parteneri pentru că nu au bani să plătească taxa cu pricina. Există şi situaţii care frizează ridicolul, în sensul că atât casa, cât şi maşina, pe care cei doi soţi vor să le împartă, nu sunt, în realitate, ale lor. Cel puţin, nu încă. Pentru că, aşa cum se obişnuieşte, bunurile au fost cumpărate pe credite, iar băncile sunt adevăraţii proprietari până la achitarea ultimei rate. Şi atunci cum poţi să plăteşti o taxă pe nişte bunuri care nu sunt ale tale? Sunt întrebări pe care onor guvernanţii noştri nu şi le-au pus pentru că au pus carul înaintea boilor, ca de obicei, aruncând întâi în capul cetăţenilor tot soiul de taxe, pentru a reveni apoi asupra lor, deoarece le încălcau drepturile sau legislaţia europeană. De parcă pomelnicul amintit nu era suficient, în instanţă s-a ajuns să se facă tot soiul de tranzacţii, practic ca la piaţă, când negociezi o legătură de leuştean, pentru ca o parte din perechile care divorţează să beneficieze de scutiri sau reduceri ale acestei taxe. Asta da justiţie! Nu va dura cu siguranţă mult până când reglementarea cu pricina va fi atacată la Curtea Constituţională, iar după ce va pica controlul de constituţionalitate, ne vom trezi iar cu zeci de mii, poate sute de mii de procese în justiţie, deschise de cei care vor dori să-şi recupereze banii, exact cum s-a întâmplat cu taxa de primă înmatriculare. Cine va răspunde într-un asemenea caz pentru tembelismul de care s-a dat dovadă când s-a aruncat în capul oamenilor cu o asemenea lege? Evident, nimeni, după un principiu deja cunoscut şi consacrat la noi. Este de înţeles, într-o anumită măsură, reticenţa occidentalilor când vine vorba de România, în condiţiile în care nu ne-am dovedit capabili să respectăm decât ceea ce ni s-a impus cu forţa de la Bruxelles.
