În zilele noastre, când mai tot românul a sărăcit rău de tot, uite că se mai găsesc încă oameni inventivi care să profite de puţinul rămas prin buzunarele omului de rând şi, de ce nu, de viciile, nevoile sau sănătatea fiecărui individ. Lăsând la o parte magazinele alimentare, aprozaruri, şaormerii sau fast-food-uri, care până la urmă sunt un rău necesar, să luăm de exemplu afacerea cârciumarilor. Asta e una dintre cele mai profitabile afaceri, dacă stai să te gândeşti că românul bea şi când e bucuros, şi când e trist, atunci când plouă sau ninge, la fel ca şi atunci când soarele topeşte asfaltul. Bea înainte şi după nuntă sau botez, bea înainte şi după înmormântarea cuiva drag sau pur şi simplu bea din nărav sau de plăcere. Am stat şi eu şi am numărat într-o zi doar prin zona în care locuiesc şi am constatat că din Doja şi până la Maşniţă sunt nu mai puţin de douăzeci de cârciumi şi vreo şase aşa-zise „crame” care iniţial vindeau băuturi doar pentru acasă dar care, mai nou, au băgat şi vreo trei-patru măsuţe, transformându-se iac-aşa în micuţe cârciumioare, nu de alta, dar clientul trebuie neapărat să guste mai întâi ce vrea să cumpere pentru acasă. Dacă ţi-e cald, bei o bere să te răcoreşti, mai iei una-două să faci plinul sau dacă nu, bei un ML (moarte lentă), adică o părere de vodcă care costă suta de grame cât o franzelă, adică la îndemâna oricui, oricât de sărac ar fi.
O altă afacere profitabilă, care speculează starea precară de sănătate a românului, nevoia tot mai mare de a se îndopa cu medicamente, este afacerea farmaceutică. Tot în aceeaşi zonă pe care am menţionat-o mai sus, uite că am numărat nu mai puţin de treisprezece farmacii, unele doar la câţiva paşi una de alta, altele chiar perete-n perete, de-ţi vine să te cruceşti ce-au avut patronii ăia în cap când s-au înghesuit în halul ăsta. Despre florari, nu mai vorbim, nu de alta, asta-i o afacere care merge de mult, mai ales că acum se apropie cu paşi repezi începerea anului şcolar, este o afacere profitabilă, unii florari chiar şi-au deschis şi câte un mic „aprozar de sezon”, cu pepeni şi niscaiva fructe, asta neînsemnând altceva decât că afacerea merge. Ce afaceri nu mai merg (şi asta nu de azi, de ieri): uite, de exemplu, croitoriile le numeri pe degete prin tot Galaţiul, pălărieri nici nu cred că mai există, cizmării una-două pe ici-colo, nu de alta, dar decât să dai zece lei pentru o lipitură la un pantof sau să-i schimbi talpa (chestii care se făceau pe vremuri, deşi nivelul de trai era ceva mai ridicat), fiindcă pentru nişte flecuri la un pantof de damă un cizmar nu poate cere un leu-doi lei, clientul sau clienta se duc frumuşel la o altă afacere profitabilă (pentru patroni), se duc adică la SH. Ideea e că, sărăcie-sărăcie, unii fac bani şi din asta!
