Adio Băse!

Aici, pe meleagurile tuturor posibilităţilor, trebuia să avem şi excepţia de la regula onoarei politice de rang înalt. Dacă în Europa orice mică abatere de la normă este urmată de părăsirea fotoliului demnitarului care a călcat pe bec, Europa şi-a permis să ne dicteze în casa noastră, să nu îi urmăm exemplul. Paradoxal, într-o logică a absurdului devenită la noi normă legală adoptată, învinsului îi putea reveni podiumul. Astfel, preşedintele nostru înscăunat pe baza mai puţinor voturi decât cele adunate de cei care îi cer să plece, ar vrea să îşi reia, dezonorant, scaunul de la Cotroceni. Potenţiala sa revenire este lipsită de orice legitimitate, cu atât mai mult cu cât mai multe instituţii ale statului aduc la lumină date noi privind numărul cetăţenilor cu drept de vot. Cifrele Institutului Naţional de Statistică (includ rezultatele ultimului referendum), datele Casei Naţionale de Sănătate care conţin toţi asiguraţii români, din sistemul unic integrat, precum şi datele Curţii Constituţionale, legate de referendumul din 2003, pentru modificarea Constituţiei, care indicau în jur de 17 milioane de români cu drept de vot, vin în completarea datelor de la Interne, care îi includ pe cei plecaţi în străinătate. Din acestea se scad numărul cetăţenilor care şi-au pierdut din diverse motive dreptul la vot (deces, afecţiuni psihice şi diferite pedepse executate în detenţie), iar rezultatul va reprezenta detalii certe pe care Curtea Constituţională nu va avea cum să le ignore în analiza procesului de validare a referendumului de demitere a preşedintelui ales cândva. Curtea Constituţională va trebui să ţină cont şi de boicotul PDL şi al preşedintelui, şi nu îşi va putea lua pe cap un scandal emoţional uriaş, pe care l-ar putea isca ieşirea în stradă a românilor care încep să înţeleagă că mobilizarea la referendum a fost una covârşitoare, fără precedent. Practic, majoritatea românilor în viaţă şi cu drept de vot, internaţi prin spitale ori aflaţi prin concedii au refuzat să îi fie masă de manevră în jocurile sale, preşedintelui jucător. Au înfruntat canicula spunându-i: “pleacă!” aşa cum înfruntaseră geruri cumplite, la protestele din iarnă, pentru a-i transmite acelaşi mesaj: “pleacă!”
Deci este doar o chestiune de timp până când jucătorul de la Cotroceni va pleca. Deşi se agaţă jenant de poziţia de locatar al Cotrocenilor, visa să nu se cărăbănească oricum, ci vroia să îşi strângă viluţele, maşinile, şi banii cu care a reuşit să se căpătuiască, timp în care noi, românii, am sărăcit, iar el ne-a amanetat viitorul nostru şi pe cel al copiilor noştri. Preşedintele Băsescu va intra dezonorant în istorie, ca fiind preşedintele ales de mai puţini români decât cei care i-au cerut imperios plecarea. În final s-a agăţat cu toate forţele de scaun, trecând prin stări psihotice diferite: de la ameninţări cu dosare, la milogirea de a fi păstrat în continuare, şi interzicerea concetăţenilor să privească un anumit post TV. La peste 20 de ani de la moartea tinerilor care ne-au oferit darul dreptului la exprimare, preşedintele suspendat ne indica ce să privim şi ce nu. De aici şi până la a reduce numărul trusturilor media este un singur pas. Mai vrea cineva programe TV zilnice de 2 ore, care să conţină cuvântările “celui mai iubit fiu al poporului”?!
Până va cerne timpul situaţia, rostesc plină de speranţă: “Adio Băse!”