Viceguvernatorul Băncii Naţionale a României Bogdan Olteanu a criticat, marţi, politica fiscală a statului român, pe care a catalogat-o ca fiind contradictorie, având în vedere că stimulează reinvestirea capitalului şi, în acelaşi timp, retragerea de dividende.
"Politica fiscală a statului român mie mi se pare — hai să nu spun schizofrenică — să spun contradictorie. Nu poţi în acelaşi timp să încurajezi şi reinvestirea capitalului şi retragerea dividendelor, ceea ce statul român face cu foarte mult entuziasm! Avem politici fiscale de încurajare a reinvestirii capitalului. Nu s-a dovedit până acum că au folosit la ceva. Chiar Ministerul Finanţelor constata că nu s-a folosit acea prevedere de scutire de impozit pe profitul reinvestit, o prostie susţinută de 20 de ani în România în repetate rânduri şi care, până la urmă, a fost adoptată prin lege. Vedem acum şi practic că nu s-a folosit. Pe de altă parte, avem o politică extraordinară privitoare la retragerea de dividende cu impozite foarte mici, extrem de competitivă în Europa. Cred că statul român trebuie să decidă ce vrea! Vrea să încurajeze capitalizarea companiilor sau vrea să încurajeze ca poziţia de antreprenor să fie mai puţin taxată decât poziţia de angajat. Încurajăm antreprenorul sau compania?", a declarat Olteanu, la forumul cu tema "Strategia de dezvoltare a României, regionalizare şi convergenţa la euro', organizat de profit.ro
Potrivit acestuia, capitalizarea companiilor este absolut necesară pentru a se putea dezvolta.
"Compania fără capitaluri nu poate lua credite şi nu poate funcţiona pe termen lung, chiar dacă antreprenorul, în 2008, a scos bani din companie şi şi-a luat barcă. Antreprenorul poate decide ce face, dar banii antreprenorului nu se confundă cu cei ai companiei şi, dacă se mai face această confuzie multă vreme în România, o să rămânem tot o ţară de buticuri, nu o ţară de companii", a avertizat Bogdan Olteanu.
O altă modalitate de creştere a capitalurilor companiilor poate veni de la Fondul de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri care, în acest moment, nu funcţionează.
"Fondul de Garantare este o afacere bună pentru stat, face profit, dar nu mi-e foarte clar dacă acesta trebuie să fie rolul unei instituţii publice. Dimpotrivă! Am mai spus-o după 2008 şi o mai spun: din punctul meu de vedere ar trebui să funcţioneze pe zero sau chiar în pierdere, dar cu alte scopuri precise. În loc să îţi cer 3% comision pentru garantarea creditului, îţi cer 0%, dar îţi iei un angajament că din banii pe care îi rulezi verşi anual o parte la capitalul companiei", a spus viceguvernatorul BNR.