În timp ce la fostul colos siderurgic se continuă dezasamblarea unor instalaţii sau obiective, o parte din angajaţii fostului colos siderurgic au fost promovaţi în cursul ultimelor două luni.
„În ultimele 2 luni au fost promovaţi la nivelul fiecărei uzine circa 15- 20% din angajaţi, cei mai mulţi muncitori, care au susţinut examene şi au trecut de la o categorie superioară la alta. Deşi acesta este un lucru bun, procentul de promovare nu este unul mare iar unele promovări au fost făcute pe criterii subiective, potrivit informaţiilor mele. În cazul celor promovaţi, şi aici mă refer la muncitori, acest lucru a însemnat un plus la venitul lunar în jur de circa 30-40 de lei, şi aici mă refer la suma brută”, ne-a declarat liderul sindicatului Solidaritatea, Gheorghe Tiber. Acesta ne-a mai declarat că în următoarele săptămâni urmează promovarea a circa 15-20% din cei 500 de angajaţi care sunt transferaţi în departamentul „talent pool”, cei care urmează să susţină examenele în acest scop fiind în primul rând angajaţii care au fost repartizaţi să facă lucrările care erau făcute până acum de salariaţii firmelor subcontractoare cărora li s-au reziliat contractele.
„În cazul angajaţilor transferaţi la departamentul talent pool vor fi de asemenea promovaţi şi cei care şi-au îndeplinit sarcinile de serviciu care le-au fost date”, a mai precizat Gheorghe Tiber.
Situaţia actuală a fostului colos siderurgic, unde se pregăteşte demolarea furnalului 2, precum şi strategia pentru următoarea perioadă vor fi discutate azi, începând cu ora 14, în cadrul întâlnirii de dialog social care va avea loc între conducerea şi reprezentanţii sindicatelor.