22 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App

Miniştrii Agriculturii din statele membre ale Uniunii Europene s-au reunit luni şi marţi, la Bruxelles, pentru a discuta principalele aspecte ale noii Politici Agricole Comune (PAC) şi pentru a pune la punct ultimele detalii referitoare la plafonarea veniturilor fermierilor şi eliminarea cotelor de lapte.

"Au rămas în discuţie câteva solicitări ale Parlamentului European referitoare la plafonarea veniturilor fermierilor şi la creşterea contribuţiei UE de la 75 la 85%, în zonele defavorizate şi scăderea cu 20% în celelalte zone. Este o propunere care ne dezavantajează, dar rămâne să vedem cum decurg negocierile", a declarat secretarul de stat în Ministerul Agriculturii, Achim Irimescu.

Printre cele mai importante aspecte care vor fi dezbătute la întâlnire se află problema degresivităţii plăţilor, transferarea fondurilor între piloni pentru plăţile directe şi dezvoltare rurală, precum şi nivelurile de cofinanţare şi alocările naţionale. De asemenea, subiectele abordate vor viza şi noutăţile aduse de PAC 2014-2020, pentru care va fi lansată şi o dezbatere publică.

Miniştrii vor fi informaţi cu privire la noua strategie UE în domeniul forestier şi vor discuta despre problemele privind comerţul agricol internaţional.

Achim Irimescu a precizat că azi, în cea de-a doua zi a reuniunii, miniştrii Agriculturii din statele UE vor avea discuţii pe eliminarea cotelor de lapte în 2015 şi implicaţiile asupra pieţei, odată cu intrarea în vigoare a acestei măsuri.

La reuniunea de la Bruxelles, România este reprezentată de ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, şi de secretarul de stat Achim Irimescu.

Cioloş zice că vor veni mai mulţi bani

În data de 26 iunie 2013, negociatorii Uniunii Europene (UE) au anunţat că au căzut de acord asupra unor modificări substanţiale ale Politicii Agricole Comune (PAC), fixând regulile care guvernează repartizarea unor subvenţii anuale în valoare de 50 de miliarde de euro pentru perioada 2014-2020.

Comisarul european pentru Agricultură, Dacian Cioloş, a afirmat, după acest acord, că noua PAC va aduce mai mulţi bani agricultorilor din România în următoarea perioadă, ceea ce nu se va întâmpla pentru toate statele membre.

Agricultura rămâne principalul capitol de cheltuieli al UE cu aproximativ 38% din bugetul global, în pofida unei reduceri de 12% a anvelopei pentru următorii şapte ani (2014-2020) până la 373,2 miliarde de euro.


Articole înrudite