23 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Maşinile second hand vândute în România s-au scumpit
Maşinile second hand vândute în România s-au scumpit

Preţul mediu de vânzare al maşinilor second hand a crescut, în acest an, cu 17% în România, comparativ cu situaţia din 2022, la peste 12.800 de euro, arată o analiză de piaţă, publicată recent de o platformă de vânzări online.
Volkswagen, BMW, Audi, Renault şi Mercedes, urmate de Ford şi Skoda sunt mărcile de maşini rulate preferate de români, iar, spre deosebire de anii trecuţi, în 2023, a crescut interesul cumpărătorilor pentru motorizările pe benzină, în defavoarea celor diesel, potrivit datelor centralizate de platformă.
Totodată, în perioada mai - iunie, din volumul total de maşini tranzacţionate şi înmatriculate, două treimi (45.000 de autoturisme) au aparţinut segmentului de maşini rulate, în scădere de la 73%, cât se înregistra în aceeaşi perioadă a anului trecut.
Estimările analizate de specialişti, care au luat în calcul 645.000 de autoturisme rulate, produse în intervalul 2010 - 2023 şi listate cu intenţie de vânzare în ultimii cinci ani, relevă faptul că românii schimbă maşina cel mai frecvent în intervalul 150.000 - 200.000 de kilometri parcurşi.
În plus, tot mai mulţi români care optează pentru achiziţia unei maşini rulate se îndreaptă către SUV-uri (Sport Utility Vehicle). În topul preferinţelor se află Ford Kuga şi Audi Q5, iar, în ceea ce priveşte modelele Dacia, acestea sunt preferate cu precădere atunci când vine vorba despre achiziţia unei maşini noi.
Pe segmentul second hand, Dacia Duster se vinde mai bine, în comparaţie cu Dacia Logan, în timp ce modelele SUV de la Hyundai (Tucson şi Santa Fe) şi Toyota RAV 4 au prins avans faţă de berlinele vândute de aceleaşi mărci, precum i20, i30, respectiv Avensis şi Corolla.
"În achiziţia unui autoturism rulat, românii pun accent pe siguranţa maşinii, pe tehnologie, fiabilitate şi prestigiul mărcii. Iar în contextul preţurilor volatile la carburanţi, consumul urban devine un factor tot mai important", se arată în analiza citată, potrivit Agerpres.


Articole înrudite