27 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
„Încercăm să alocăm 50 de milioane de euro pentru 1.000 de ferme care vor să producă pentru piaţă”
„Încercăm să alocăm 50 de milioane de euro pentru 1.000 de ferme care vor să producă pentru piaţă”
Cel puţin o mie de ferme familiale vor fi sprijinite financiar, în acest an, cu circa 50 de milioane de euro pentru a ieşi din zona de subzistenţă şi pentru a produce pentru piaţă, a declarat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, la lansarea caravanei de informare privind fondurile europene.
"Încercăm să alocăm în 2013 cel puţin 50 de milioane de euro de la alte măsuri din PNDR pentru sprijinirea a cel puţin 1.000 de ferme care vor să iasă din zona de subzistenţă şi să producă pentru piaţă. Mă refer şi la crescătorii de animale, care au între 3 şi 15 capete şi care vor să se dezvolte şi să producă pentru piaţă, astfel încât să genereze venituri şi să trăiască împreună cu familia. O astfel de fermă o vom putea sprijini, fie în zona de construcţie de grajduri, fie pentru achiziţia de utilaje", a spus ministrul Agriculturii.
Acesta a precizat că, în perioada următoare, se va stabili clar ceea ce înseamnă o fermă familială, ulterior urmând să fie puse la dispoziţia acestora, cu titlu gratuit, proiecte model pentru accesarea fondurilor.
"Lucrăm la definirea fermei familiale şi pe urmă vom crea proiecte model pentru a le putea pune gratuit la dispoziţia beneficiarilor. Este de datoria celor care merg în această caravană de a explica beneficiarilor cum să acceseze aceste măsuri. Noi trebuie să avem o listă clară cu cei care pot să devină competitivi, care se pot asocia şi se pot orienta către piaţă şi să-i învăţăm să se dezvolte", a mai adăugat Constantin.
Şeful MADR consideră că prin actualul PNDR s-au cheltuit pentru fermele de subzistenţă peste 468 de milioane de euro, bani care au fost alocaţi pentru 80.000 de gospodării, dar care nu şi-au dovedit eficienţa.
"Prin PNDR s-au cheltuit pe zona de subzistenţă sau urmează în total să se cheltuiască 468 de milioane de euro, o sumă importantă, care a ajuns la 80.000 de gospodării. Din păcate sprijinul primit a fost de 1.500 de euro pe exploataţie timp de trei sau cinci ani, dar fiind oferit în această formă nu au avut eficienţa pe care ne-am fi dorit-o. Cred că 1.500 de euro pentru o fermă de subzistenţă nu o ajută să devină productivă, ci doar îi prelungeşte agonia. Noi vrem să dezvoltăm fermele medii, de familie, pe care le vom defini prin lege în colaborare cu asociaţiile de producători", a adăugat ministrul Agriculturii.
Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) a lansat joia trecută campania de informare "PNDR vine în satul tău", care presupune derularea unui circuit naţional de informare a beneficiarilor PNDR 2007-2013 privind derularea fondurilor europene acordate prin PNDR.
Campania se va realiza sub forma de caravană informativă, în cadrul căreia 15 rulote expoziţionale vor parcurge un traseu prin toate judeţele ţării. Aceste caravane vor efectua săptămânal deplasări în peste 3.200 de comune, timp de 10 luni, astfel încât să poată oferi informaţii către 160.000 de beneficiari ai PNDR cât şi publicului larg.Obiectivul principal al campaniei este creşterea indicelui de absorbţie efectivă şi corectă a fondurilor nerambursabile acordate prin PNDR.


Articole înrudite