Guvernul a început în acest an acţiuni de verificare a mai multor persoane cu mari averi suspectate că au depăşit "riscul minim acceptat" prin neplata impozitelor şi a decis să apeleze la specialişti fiscali străini şi experţi ai Fondului Monetar Internaţional (FMI) pentru a-i instrui pe inspectori.
Acţiunile de control au fost iniţiate după ce Fiscul a transmis scrisori de notificare amiabilă, relevă scrisoarea de intenţie transmisă de Guvern către FMI.
"Am finalizat o listă de contribuabili persoane fizice cu averi mari pentru programul nostru destinat asigurării conformării şi o listă cu persoane fizice ce prezintă riscuri şi am demarat procedurile de verificare prealabilă. Au fost transmise scrisori de notificare amiabilă şi în prima jumătate a anului 2013 au început verificările. Pentru a dezvolta capacitatea, vom realiza programe de pregătire profesională cu asistenţa specialiştilor administraţiilor fiscale din ţările partenere şi cu asistenţă tehnică din partea FMI", se arată în document, datat 10 iunie.
La începutul acestui an, Guvernul a elaborat o listă cu 30 de persoane cu mari averi, suspectate că au depăşit "riscul minim acceptat" prin neplata impozitelor, după ce a pornit iniţial de la un grup de peste 300 de persoane bănuite că s-au sustras de la plata taxelor la buget.
Normele în domeniu stabilesc de altfel că Fiscul va verifica, într-o primă etapă, persoanele cu venituri mari fără să le notifice, selecţia urmând să fie efectuată de pe o listă a persoanelor care depăşesc "riscul minim" acceptat de administraţia fiscală.
Acţiunile de control sunt iniţiate în baza deciziei din decembrie 2010 a Guvernului, conform căreia persoanele fizice ale căror venituri reale depăşesc cu cel puţin 50.000 lei sumele declarate vor plăti un impozit de 16% aplicat la diferenţa dintre cele două valori.
Pentru stabilirea bazei impozabile, autoritatea fiscală foloseşte metode indirecte, respectiv cea a sursei şi cheltuirii fondului, a fluxurilor de trezorerie şi a patrimoniului.
Metoda sursei şi cheltuirii fondului constă în compararea cheltuielilor efectuate de o persoană fizică cu veniturile declarate în perioada verificată şi se bazează pe principiul că orice cheltuială în exces faţă de valoarea declarată a veniturilor reprezintă venit impozabil nedeclarat.
Metoda fluxurilor de trezorerie constă în analiza intrărilor şi ieşirilor de sume în conturile bancare, precum şi a intrărilor şi ieşirilor de sume în numerar, pentru a stabili mişcările de disponibilităţi băneşti şi asocierea acestor mişcări cu sursele de venit şi utilizarea acestora.
Metoda patrimoniului permite stabilirea bazei impozabile ajustate pentru o persoană fizică verificată, analizând creşterea, respectiv descreşterea patrimoniului net al acesteia.