15 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Facturile la energie, cea mai mare ameninţare pentru populaţie, afirmă ministrul Apărării Naţionale
Facturile la energie, cea mai mare ameninţare pentru populaţie, afirmă ministrul Apărării Naţionale

Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, a afirmat, miercuri că, în opinia sa, cea mai mare ameninţare pentru populaţie o reprezintă facturile la energie.
Ministrul a susţinut o declaraţie după şedinţa de autoevaluare a activităţii Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară "Cantacuzino" pe anul 2021.
El a fost întrebat care este cea mai mare ameninţare pentru români - pandemia, războiul sau facturile la energie.
"Nu este simplu să evaluezi, nu avem metode cantitative prin care am putea să evaluăm aceste lucruri. Fiecare din aceste zone are gradul ei de periculozitate. Pentru populaţie, însă în acest moment, cea mai mare ameninţare, cred eu, sunt facturile la energie, pentru că mi se pare că energia pandemiei s-a mai diminuat în ultima vreme", a spus Dîncu.
El a detaliat, adăugând că "populaţia este afectată mai mult de facturi decât de situaţia internaţională".
"Am vorbit despre ameninţarea pentru populaţie, despre asta am vorbit, nu am vorbit despre ameninţările la adresa României, despre ameninţările externe. M-aţi întrebat şi am înţeles că aceasta este logica întrebării. Populaţia este afectată şi asta pot să o spun foarte clar în acest moment, mai mult de facturi decât de situaţia internaţională. Am răspuns exact la ceea ce m-aţi întrebat", a subliniat ministrul Apărării. (sursa Agerpres)


Articole înrudite