16 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
România şi-a schimbat imaginea de "elev mediocru" după ce Guvernul a supravieţuit voturilor de neîncredere şi protestelor pentru a respecta cererile FMI privind reducerea cheltuielilor şi a numărului de angajaţi, aspus Jeffrey Franks, citat de Mediafax. În opinia lui Jeffrey Franks, legea pensiilor, aprobată de Parlament în data de 7 decembrie şi semnată de preşedinte ieri, este un nou pas pozitiv. De asemenea, premierul Emil Boc a cerut adoptarea rapidă a legii salarizării, aceasta după ce guvernul său a majorat Taxa pe Valoarea Adăugată la 24 de procente, a redus salariile în sectorul public cu 25 de procente precum şi personalul în sectorul public, totul pentru a coborî deficitul public la 6,8 procente din PIB în acest an şi la 4,4 procente din PIB anul viitor. "Este clar că statul nu a fost complet restructurat. Există sectoare ale economiei pe care România trebuie încă să le reformeze pentru a atinge nivelul de flexibilitate şi productivitate de care are nevoie", a spus Franks, într-un interviu acordat Bloomberg.
Board-ul FMI se va întâlni la începutul lunii ianuarie pentru a evalua progresele României. Autorităţile române şi-au exprimat interesul pentru încheierea unui acord preventiv cu Fondul după încheierea actualului pachet de finanţare în aprilie. În cazul unui acord preventiv, statul poate accesa fonduri în cazul unor probleme neprevăzute.
"O întârziere de o săptămână sau două nu ar avea un impact semnificativ asupra noului aranjament. Intenţionăm, în continuare, să ne întoarcem pentru a negocia un acord în prelungirea celui existent, în ideea că noua înţelegere ar putea intra în vigoare din aprilie", a spus şeful misiunii FMI în România.
Deşi consideră că statele din Europa de Est, printre care şi România, au fost scutite până acum de posibilele efecte ale crizei datoriilor suverane care au lovit Portugalia, Spania şi Italia, Jeffrey Franks consideră că acest lucru ar putea să se schimbe în viitor, astfel încât Fondul va monitoriza cu atenţie evoluţiile din regiune.

Articole înrudite