17 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Aproape 37.000 de persoane au participat la cursuri de formare profesională în primele 10 luni
Aproape 37.000 de persoane au participat la cursuri de formare profesională în primele 10 luni

Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) a organizat, în primele 10 luni ale anului, cursuri de formare profesională/evaluare a competenţelor/ ucenicie pentru 36.923 persoane, din care 34.441 au statut de şomer, iar femeile au reprezentat peste 58% din total, conform unui comunicat al agenţiei remis AGERPRES.
La finele lunii octombrie, potrivit datelor centralizate la nivel naţional, ponderea femeilor în totalul participanţilor la cursuri este de 58,27%, respectiv 21.516 cursanţi femei.
\"În urma analizei participării celor 34.441 persoane din rândul şomerilor la programele de formare profesională din perioada de referinţă s-a constatat că persoanele cu studii medii sunt cele mai interesate să beneficieze de cursuri de formare (51,18%), urmate de cele cu studii primare (34,92%), la polul opus aflându-se persoanele cu studii superioare (13,90%). Această situaţie se explică prin faptul că ANOFM organizează programe de formare pentru calificări de nivel 1, 2 sau 3 (la care pot participa persoane cu studii primare şi/sau medii)\", se menţionează în comunicat.
Distribuţia pe categorii de vârstă a şomerilor cuprinşi în programe de formare profesională este relativ echilibrată: 31,61% sunt tineri cu vârsta sub 25 de ani, 21,16% persoane cu vârsta cuprinsă între 25-35 de ani, 23,78% sunt persoane între 35-45 de ani, iar peste 45 de ani procentul este de 23,45%.
ANOFM precizează că se acordă o atenţie deosebită persoanelor aparţinând unor grupuri dezavantajate pe piaţa muncii, iar în aceste condiţii au fost cuprinse în programe de formare profesională 4.034 şomeri de lungă durată,14.519 şomeri din mediul rural, 54 persoane şomere cu dizabilităţi, 1.027 persoane şomere de etnie romă, 22 şomeri postinstituţionalizati dar şi 385 persoane aflate în detenţie.
Multe dintre programele de formare profesională începute în anul 2014 continuă şi se vor încheia până la sfârşitul anului 2015. În urma monitorizării persoanelor care s-au încadrat în muncă într-o perioadă de cel mult 12 luni de la absolvirea cursului, până la 31 octombrie 2015 au fost angajate 14.534 persoane, precizează ANOFM.


Articole înrudite