23 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
75% dintre companiile din România au ajustat sau vor ajusta salariile în funcție de inflație
75% dintre companiile din România au ajustat sau vor ajusta salariile în funcție de inflație

Majoritatea companiilor din România (75%) indică faptul că au ajustat sau vor ajusta salariile în raport cu inflația sau cu un procent situat între inflație și creșterea planificată inițial, media fiind de 9,4%, în timp ce restul au decis să mențină bugetul de creșteri salariale stabilit în 2021, relevă rezultatele Barometrului de HR, realizat de PwC România.
Conform sondajului, 41% dintre companii au revizuit în sus bugetul de creșteri salariale, însă insuficient pentru a compensa pierderea de venituri cauzată de inflație, un sfert au ajustat sau vor ajusta salariile cu nivelul inflației pentru toți angajații, iar 9% au ajustat cu inflația doar pentru anumite categorii de angajați.
Rata medie a inflației la care se raportează companiile respondente atunci când ajustează bugetul este, în medie, de 8,2%, deși datele Institutului Național de Statistică (INS) arată că această rată a ajuns, în luna mai, la 14,5%, fiind cea mai ridicată din ultimii 19 ani în România. În același context, cea mai recentă prognoză de inflație a Băncii Naționale a României (BNR) pentru finalul acestui an este de 12,5%.
Raportul PwC arată cele mai mari creșteri ale bugetului salarial total în 2022 vs 2021 în sectorul de bunuri de larg consum/distribuție (+13,6%), în servicii financiare (bănci, leasing, IFN - 12,8%), și în sectorul de energie (+10,3%). La polul opus, cu cele mai mici majorări de bugete, se află domeniul asigurărilor (+5,6%) și farma (+6,4%).
În ceea ce privește fluctuația de personal, majoritatea companiilor nu raportează schimbări semnificative în prima jumătate a anului, iar 36% plănuiesc noi angajări în trimestrul al treilea.
Potrivit cercetării, jumătate dintre companii intenționează să aplice un model de lucru hibrid, în funcție de anumite reguli impuse (număr minim de zile de la birou, orar clar stabilit), colaborarea dintre angajați fiind principalul motiv menționat pentru importanța reîntoarcerii la birou. Astfel, dintre companiile care aplică munca hibrid, 66% spun că pe termen lung angajații lor vor lucra exclusiv sau majoritar de la birou.
De asemenea, 37% din totalul respondenților vor lăsa alegerea la latitudinea fiecărei echipe/angajat modul de lucru, iar 9% vor aplica activitatea permanentă de la birou, obligatorie pentru toți angajații. Doar 11% din companii permit telemunca din străinătate, în baza unei politici definite, potrivit Agerpres.

Rata anuală a inflației, în creștere

Rata anuală a inflației a urcat la 15,1% în luna iunie a acestui an, de la 14,5% în mai, în condițiile în care prețurile mărfurilor nealimentare au urcat cu 17,92%, cele ale mărfurilor alimentare au fost mai mari cu 14,67%, iar serviciile au fost mai scumpe cu 7,81%, conform datelor publicate recent de Institutul Național de Statistică (INS).
"Prețurile de consum în luna iunie 2022 comparativ cu luna mai 2022 au crescut cu 0,8%. Rata inflației de la începutul anului (iunie 2022 comparativ cu decembrie 2021) este 10,0%. Rata anuală a inflației în luna iunie 2022 comparativ cu luna iunie 2021 este 15,1%. Rata medie a prețurilor de consum în ultimele 12 luni (iulie 2021 - iunie 2022) față de precedentele 12 luni (iulie 2020 - iunie 2021) este 9,3%", se arată în comunicatul INS.
Indicele armonizat al prețurilor de consum (IAPC), indicator pentru determinarea inflației la nivelul statelor membre ale UE, este 100,78% în iunie comparativ cu mai.
Rata anuală a inflației în luna iunie 2022 comparativ cu luna iunie 2021 calculată pe baza indicelui armonizat al prețurilor de consum (IAPC) este 13%.
Rata medie a prețurilor de consum în ultimele 12 luni (iulie 2021 - iunie 2022) față de precedentele 12 luni (iulie 2020 - iunie 2021) determinată pe baza IAPC este 7,9%.
INS precizează, în context, că s-au luat în considerare prevederile O.U.G. nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienților finali din piața de energie și gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023.
BNR a majorat la 12,5% prognoza de inflație pentru finalul acestui an și estimează o inflație de 6,7% pentru sfârșitul anului viitor. (sursa Agerpres)


Articole înrudite