Legea de ratificare a Acordului dintre România şi SUA privitor la recunoaşterea reciprocă a perioadelor de muncă şi a dreptului la pensie a fost promulgată, a anunţat, miercuri, 03 ianuarie 20 ...
Jocurile Loto 6/49 şi Joker vor avea reporturi cumulate de peste 4,5 milioane de euro la extragerea de joi, 11 ianuarie, se arată într-un comunicat de presă al Loteriei Române.Astfel, la Loto 6/4 ...
Salariul minim rămâne, de la 1 ianuarie 2024, la 3.300 lei brut adică la acelaşi nivel ca în decembrie 2023. Ultima majorare a fost aplicată la 1 octombrie 2023 când s-au mai adăugat 300 de le ...
Casa Naţională de Pensii Publice informează că, în luna ianuarie 2024, plata pensiilor prin CN "Poşta Română" SA se face conform convenţiei încheiate între cele două instituţii. Fondurile ...
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a împlinit 20 de ani de activitate. "ANAF mulţumeşte tuturor contribuabililor oneşti pentru conformarea voluntară, susţinerea reformelor şi ...
În virtutea rolului activ al organului fiscal, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Galați aduce la cunoștința contribuabililor faptul că în Monitorul Oficial al României nr. 977/27 ...
Carburanţii se scumpesc, din 2024, majorarea datorându-se creşterii accizelor. Prima creştere de preţuri la pompă va avea loc chiar în primele zile ale anului deoarece de la 1 ianuarie se aplic ...
Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale a explicat cum putem să ne calculăm singuri câte puncte de pensie obţinem după fiecare lună de muncă, calculul fiind valabil din septembrie 2024, c ...
Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi aduce la cunoştinţa contribuabililor programul calendaristic pentru efectuarea operaţiunilor în numerar şi prin virament prin unităţ ...
În Monitorul Oficial, Partea I nr. 1112 şi din 1112 Bis din 11 decembrie 2023, a fost publicat Ordinul nr. 1.994/880/1.181/4.594/2023 pentru aprobarea modelului, conţinutului, modalităţii de depu ...
Programul STEP (Tehnologii strategice pentru Europa) a fost ajustat prin amendamente susţinute de europarlamentarii social-democraţi români astfel încât, laolaltă cu alte industrii, va putea ben ...
Aproximativ 81% dintre români preferă plăţile la POS, mai ales pentru cumpărături la supermarket sau hypermarket, înregistrându-se un trend descendent de utilizare a numerarului, arată un stu ...
Mai mult de jumătate dintre români ar aloca pentru cadourile de Crăciun între 50 şi 200 de euro, un buget mai mic decât în 2022, potrivit unui studiu realizat de o aplicaţie financiară."Un ro ...
Transportul aerian, detergenţii, serviciile de apă, canal şi salubritate şi articolele chimice, se află în topul scumpirilor înregistrate în ultimul an, potrivit datelor publicate miercuri de ...
Peste 40% dintre români spun că vor cheltui de sărbătorile de iarnă mai puţin decât au cheltuit anul trecut, rezultă dintr-un sondaj realizat de CEC Bank în parteneriat cu comparatorul bancar ...
ENGIE Romania informează că, în perioada 1 - 22 ianuarie 2024, se vor derula lucrări de actualizare şi îmbunătăţire a sistemelor informatice ale companiei. Astfel, în intervalul menţionat, ...