Primăria municipiului Galaţi primeşte, începând cu 18 aprilie 2016, cereri pentru tichetele sociale destinate copiilor de grădiniţă. Conform Legii 248/2015, stimulentul educaţional, sub formă de tichete sociale, în valoare de 0,1 ISR/lună, se acordă copiilor din familii defavorizate, în scopul creşterii accesului la educaţie al acestora. (ISR = Indicele Social de Referinţă, valoarea acestuia fiind de 500 lei).
Beneficiază de tichetele sociale pentru grădiniţă copiii înscrişi la grădiniţă cu vârsta minimă de 3 ani şi vârsta maximă de 6 ani împlinită după 1 septembrie a anului şcolar curent, cu condiţiile ca venitul lunar pe membru de familie să fie de până la de două ori nivelul venitului minim garantat pentru o persoană singură (2 x 141,5lei = 283) lei şi minorii să frecventeze regulat cursurile învăţământului preşcolar.Actele necesareBeneficiarul stimulentului educaţional este copilul, iar titularul tichetului social pentru grădiniţă este reprezentantul familiei/ reprezentantul legal al copilului, stabilit în condiţiile legii. Dreptul la stimulent se acordă pe bază de cerere - declaraţie pe propria răspundere (întocmită de reprezentantul familiei), însoţită de actele doveditoare privind componenţa familiei, veniturile acesteia şi înscrierea/ frecventarea activităţilor organizate de grădiniţă. Alte documente ce trebuie depuse sunt: actele de identitate ale solicitantului şi ale membrilor familiei (copie si original); livret de familie (copie si original); alte acte doveditoare privind componenţa familiei, filiaţia copiilor şi situaţia lor juridică faţă de reprezentantul legal (copie si original); acte care dovedesc situaţia materială a solicitantului şi a familiei acestuia (cupon pensie/ indemnizaţie/ adeverinţă de salariu şi alte acte doveditoare ale veniturilor realizate); persoanele care nu realizează venituri vor prezenta adeverinţă eliberată de Administraţia Finanţelor Publice; dovada înscrierii copilului la grădiniţă.
Cererile şi documentele doveditoare se pot depune la Primăria municipiului Galaţi - Serviciul Public de Asistenţă Socială, din strada Fraternităţii nr. 1, zilnic de luni până joi, între orele 8.30 şi 15.00, şi vineri, între orele 8.30 şi 12.00. Conform legii, data limită de depunere a dosarelor este 30 aprilie 2016. Întrucât ziua de 30 aprilie este în week-end, ultima zi de depunere a solicitărilor va fi 3 mai 2016, prima zi de lucru după sărbătorile pascale.
După validarea cererilor, tichetele sociale pentru grădiniţă vor fi distribuite la casieria Primăriei municipiului Galaţi, din strada Fraternităţii nr. 1, pe baza actului de identitate al părintelui/ aparţinătorului legal.
Valoarea tichetului social pentru grădiniţă este de 50 lei pe lună. Tichetul se distribuie lunar, pe toată durata anului şcolar.
Tichetele sociale pentru grădiniţă sunt destinate exclusiv pentru achiziţionarea de produse alimentare, de igienă, de îmbrăcăminte/ încălţăminte şi/sau rechizite. Este interzisă utilizarea tichetelor pentru achiziţionarea de ţigări şi/sau băuturi alcoolice ori valorificarea acestora prin transformarea în bani.