Primăria Galați, partenerul Asociațiilor de proprietari pentru accesarea fondurilor europene
Costuri reduse și eficiență energetică crescută pentru blocurile din Galați
Programul Operaţional Regional 2014-2020, prin Axa Prioritară 3, Prioritatea de Investiţii 3.1. finanţează investiţiile în creşterea eficienţei energetice a clădirilor rezidenţiale. Astfel cu bani din fonduri europene se pot realiza lucrări de îmbunătățire a izolației termice și hidroizolarea anvelopei pentru blocurile de locuințe care respectă prevederile din ghidul solicitantului.
Un rol extrem de important din acest punct de vedere îl au Asociațiile de Proprietari care trebuie să facă o serie de demersuri. În primul rând să le prezinte proprietarilor beneficiile unui astfel de program, să strângă semnăturile necesare, să se preocupe de întocmirea documentelor justificative și să depună o adresă prin care să solicite sprijinul Primăriei Municipiului Galați. Unitatea Administrativ Teritorială Galați devine astfel partenerul Asociațiilor de Proprietari în acest demers.
60% din totalul cheltuielilor eligibile ale proiectelor sunt rambursate din Fondul European de Dezvoltare regională și de la bugetul de stat iar 40% din totalul acestor cheltuieli este suportat de la bugetul local (15%) și de Asociațiile de Proprietari (25%).
Avantajele reabilitării termice
Municipiul Galaţi a participat la programul pilot de reabilitarea termică a blocurilor de locuințe, finanțat prin Programul Operațional Regional 2007 – 2013, promovând cinci proiecte de reabilitare termică. S-au executat astfel de lucrări la 11 blocuri cu o valoare contractată de 15 milioane de lei. Proiectele de reabilitare termică promovate de Municipiul Galați sunt singurele implementate în cele 6 județe din Regiunea de Dezvoltare Sud-Est.
Pentru aceste blocuri de locuințe, analiza realizată la finalul implementării proiectelor, a evidențiat o scădere a consumului de energie pentru încălzire cu mai mult de 40% așa cum prevedea obiectivul programului pilot de reabilitare termică. Economia energetică a fost confirmată de noile consumuri înregistrate la blocurile reabilitate.
Un exemplu demn de urmat îl pot reprezenta și blocurile din Sectorul 3 București, acolo unde s-au executat astfel de lucrări la 698 de blocuri. Reabilitarea termică a acestora a dus la reducerea sumelor din facturile la încălzire cu aproximativ 40%. Apartamentele devin mai călduroase pe perioada sezonului rece și mai răcoroase pe perioada sezonului cald. Totodată, reabilitarea termică va genera o transformare urbană de amploare din punct de vedere estetic, implicând și modernizarea spațiilor dintre blocuri.
Asociaţia de proprietari va contribui financiar după cum urmează:
- 25% din valoarea lucrărilor de intervenţie la apartamentele cu destinaţie locuinţă (inclusiv a apartamentelor declarate la ONRC ca sedii sociale de firmă, care nu desfăşoară activitate economică) aflate în proprietatea persoanelor fizice
- 100% din valoarea lucrărilor de intervenţie aferente spaţiilor comerciale sau spaţiilor cu altă destinaţie decât cea de locuinţă, apartamentelor cu destinaţie locuinţă aflate în proprietatea persoanelor juridice, a UAT sau a autorităţilor şi instituţiilor publice.
Vestea bună este că proprietarii apartamentelor care pot beneficia de astfel de lucrări pot plăti suma care le revine, în mod eșalonat, pe o perioadă de 2 ani de la finalizarea lucrărilor.
Se pot acorda ajutoare de natură socială, în cazul anumitor categorii de proprietari persoane fizice, în limita fondurilor aprobate anual cu această destinaţie în bugetele locale. Cota de participare proprie obligatorie aferentă proprietarilor care beneficiază de ajutoare de natură socială nu poate fi mai mică de 3,5% din valoarea cheltuielilor aferente, ce revine respectivilor proprietari, proporţional cu cota-parte indiviză de proprietate.
2/3 din totalul proprietarilor de apartamente trebuie să își exprime acordul pentru aceste lucrări pentru ca cererea să fie eligibilă.
Ce tipuri de lucrări pot fi finanțate?
- izolarea termică a faţadei, înlocuirea ferestrelor, închiderea balcoanelor, izolarea termică a planşeului peste subsol;
- lucrări de reabilitare a sistemului de încălzire (în cazul blocurilor cu centrale de bloc/scară sau a celor racordate la sistemul centralizat);
- instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei din surse regenerabile;
- înlocuirea corpurilor de iluminat din spaţiile comune cu unele eficiente energetic;
- înlocuirea lifturilor;
- implementarea sistemelor de management a funcţionării consumurilor energetice.
De asemenea, prin proiecte se pot finanţa următoarele tipuri de lucrări, în limita a 15% din costul total al investiţiei:
- înlocuirea circuitelor electrice pe scări şi în subsol;
- construirea/repararea acoperişului tip terasă/şarpantă, inclusiv repararea sistemului de colectare a apelor meteorice de la nivelul terasei;
- refacerea finisajelor interioare în zonele de intervenţie;
- repararea/refacerea canalelor de ventilaţie din apartamente în scopul menţinerii/realizării ventilării naturale a spaţiilor ocupate;
- repararea trotuarelor în scopul eliminării infiltraţiilor la infrastructura blocului de locuinţe;
- repararea/înlocuirea instalaţiei de apă şi/sau a colectoarelor de canalizare menajeră şi/sau pluvială din subsolul blocului de locuinţe;
- măsuri de reparaţii/consolidare a clădirii (acestea nu vizează intervenţii anterioare neautorizate);
- crearea / adaptarea infrastructurii pentru persoanele cu dizabilităţi (rampe de acces).
Pentru ce clădiri se poate solicita finanţare?
Asociaţiile de proprietari pot solicita accesarea de fonduri nerambursabile pentru blocuri care îndeplinesc următoarele condiţii:
- Sunt construite în baza unor proiecte elaborate în perioada 1950-1990;
- Au regim de înălţime deminim P+2;
- Nu au mai beneficiat de finanţare publică în ultimii cinci ani pentru acelaşi tip de lucrări;
- Nu beneficiază de fonduri publice din alte surse de finanţare.
Important: Nu se poate obţine finanţare pentru aceste lucrări doar pentru o singură scară de bloc, ci numai pentru întregul bloc.
În prezent Primăria Municipiului Galați prin Direcția de Proiecte și Finanțări Externe pregătește cererile de finanțare și documentația pentru 7 blocuri : X5, X6 – Micro 20, A5 – Micro 19, D, GS1, M, PR3A.