Uniunea Artiştilor Plastici din România – Filiala Galaţi invită gălăţenii joi, 06 februarie 2025, începând cu ora 17.00, la Galeria de Artă „Nicolae Mantu” (Domnească 22), la vernisajul expoziţiei „Atelier”. Expoziţia, deschisă publicului în perioada 6 februarie 2025 – 15 februarie 2025, între orele 9.00 – 17.00, reuneşte lucrări de artă plastică realizate de către studenţii programului de studii de licenţă de la secţia Pictură a Facultăţii de Arte, din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi. „Vă invităm şi vă aşteptăm cu drag să descoperim împreună frumuseţea şi diversitatea creaţiei tinerilor artişti ai Galaţiului!”, transmite UAPR Galați.