La Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați se desfășoară, în fiecare an, o serie de proiecte destinate studenților. Unul dintre aceste proiecte îl regăsim sub un cod: CNFIS-FDI-2022-0199. Managerul de proiect, Dr Alexandru Nechifor, prorector responsabil de strategii și relații instituționale și purtător de cuvânt al instituției, răspunde la câteva întrebări și oferă detalii despre proiectul pe care îl manageriază.
Ce presupune proiectul CNFIS-FDI-2022-0199? Pentru unii e doar un cod? La ce face referire?
Așa cum reiese din denumirea proiectului, „Strategii de dezvoltare a portofoliului educațional al Universității ,,Dunărea de Jos” din Galați în corelație cu nevoile actuale ale pieței muncii pentru facilitarea inserției profesionale rapide”, obiectivul general a fost reprezentat de crearea unui cadrul stabil de inserție a absolvenților Universității „Dunărea de Jos” din Galați. Capacitarea resurselor materiale și umane din universitate pentru dezvoltarea de noi programe de studii care să certifice noi competențe sau competențe suplimentare din domenii conexe pentru studenții și absolvenții ciclului I de licență din universitate.
Este deschisă universitatea la introducerea unor schimbări în portofoliul educațional? În cât timp se realizează aceste modificări?
Univesitatea „Dunărea de Jos” din Galați este parte a unui parteneriat multiplu, univesitate – mediul economic – autorități publice, tocmai în scopul dezvoltării de acțiuni comune de identificare a nevoilor existente pe piața muncii. Introducerea și aprobarea unor noi programe de studii necesită timp pentru parcurgerea pașilor necesari introducerii fiecărui program, dar încercăm să fim flexibili in funcție de complexitatea studiilor.
Cum ați identificat nevoile actuale ale pieței muncii? Sunt schimbări majore?
Piața muncii este într-o dinamică conutinuă. Încercăm să ținem pasul cu aceste schimbări pentru a putea oferi studenților, atunci când finalizează studiile, cunoștințele necesare pentru inserția rapida pe piața muncii. Am avut diverse întâlniri și discuții cu reprezentanți ai unor companii de renume, care sunt și parteneri ai Universității „Dunărea de Jos” din Galați și împreună identificăm noile necesități pe piața muncii. În luna octombrie a acestui an, am organizat Târgul de joburi pentru studenții și absolvenții Universității „Dunărea de Jos” din Galați, la care au participat companii atât din județul Galați cât și din județele adiacente.
Care au fost activitățile realizate în cadrul acestui proiect?
Pe parcusul proiectului s-au realizat workshop-uri la care au participat peste 1200 de studenți. Au fost prezenți reprezentanți ai unor companii, care au realizat prezentări ale activităților, fiecare pe domeniul lui. Prezentările au fost interactive, studenții au primit detalii despre locurile de munca vacante, stagii, intershipuri, programe de calificare și posibilitățile de dezvoltare a carierei în cadrul companiei.
Care a fost feedback-ul studenților în legătură cu acest proiect?
Reacția studenților a fost una pozitivă, ei fiind mereu receptivi la proiectele pe care Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați le desfășoară. Se implică în aceste activități, care le sunt benefice de altfel, acumulând astfel și informații despre evolutia piata muncii, unde vor ajunge după finalizarea studiilor.
Considerați că au fost indeplinite toate obiectivele proiectului?
Au fost realizate toate activitățile asumate din cadrul proiectului CNFIS-FDI-2022-0199, „Strategii de dezvoltare a portofoliului educațional al Universității ,,Dunărea de Jos” din Galați în corelație cu nevoile actuale ale pieții muncii pentru facilitarea inserției profesionale rapide”. Dacă acest proiect a ajuns la final nu înseamnă că activitatea noastră, în ceea ce privește parteneriatul universitate – mediul econimic – autorități publice, se încheie odată cu el. Vom continua să identificăm nevoile pieței muncii și să adaptăm programele de studii universitare în beneficiul studenților actuali și viitori.